SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie1. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂLCIOÁRĂ s. (BOT.) 1. sălcică. (O salcie mică sau o ~.) 2. (Clitopilus prunulus) nicorete.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂLCIOÁRĂ s. v. lozie, mlajă, răchită, răchițică, săpunele, scânteiuță, sânziene-de-grădină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sălcioáră s. f. (sil. -ci-oa-), g.-d. art. sălcioárei; pl. sălcioáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SĂLCIOÁRĂ ~e f. (diminutiv de la salcie) Arbore sau arbust spinos cu frunze lanceolate, argintii, și cu flori galbene, parfumate, cultivat în scopuri ornamentale. /salcie + suf. ~ioară
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SĂLCIOÁRĂ (‹ salcie) s. f. 1. Diminutiv al lui salcie. 2. Arbore spinos din familia eleagnaceelor, înalt până la c. 7 m, cu frunze acoperite de mici solzi stelați, care le dau un aspect argintiu („Elaeagnus angustifolia”). Originar din Asia temperată, la noi cultivat în scopuri decorative și în perdele de protecție sau pentru ameliorarea terenurilor degradate (inclusiv pe alunecări de teren).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
SĂLCIOARA 1. Com. în jud. Dâmbovița, situată în C. Titu, pe râul Dâmbovița; 4.022 loc. (2005). Reșed. com. S. este satul Bănești. Halte de c. f. (în satele Bănești, Movila și Podu Rizii). Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Beșteloaia. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1761) și Sf. Nicolae (1870), în satele Ghinești și Podu Rizii, 2. Com. în jud. Ialomița, situată în C. Bărăganului, pe dr. râului Ialomița; 2.497 loc. (2005). Viticultură. Satul S. a fost înființat în 1892 cu locuitori veniți din satul Copuzu.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink