Dex sătul

SÄ‚TÚL, -Ä‚, sătui, -le, adj. 1. Care È™i-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulÈ›umit. 3. Fig. Care a ajuns la saturaÈ›ie, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.

SĂTÚL adj. 1. mâncat, săturat, (pop.) ospătat, (înv. și reg.) sațiat, (reg.) omiat. (Un om sătul.) 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.

SĂTÚL adj. v. mulțumit, satisfăcut, saturat.

SĂTÚL s. v. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos.

Sătul ≠ flămând

sătúl (sătúlă), adj. – 1. Săturat, ghiftuit, plin. – 2. Obosit, istovit. – Mr., megl. sătul, istr. satú. Lat. satÅ­llus (PuÈ™cariu 1531; REW 7620) cf. vegl. satoil, it. satollo, prov. sadol, fr. saoul, cat. sadoll. – Der. destul, adv. (suficient), în loc de de sătul; îndestula (var. destula, destuli), vb. (a satisface, a mulÈ›umi, a sătura; a aproviziona, a asigura); îndestulător, asj. (suficient); neîndestulător, adj. (insuficient). – Cf. sătura. Din rom. provine bg. destur (Capidan, Raporturile, 228), cuvînt destul de rar.

sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sg. sătúlă, pl. sătúle

SÄ‚TÚL ~ă (~i, ~e) 1) È™i substantival Care nu are senzaÈ›ia de foame; căruia nu-i este foame. 2) fig. Care are dezgust, repulsie față de ceva sau de cineva; dezgustat; lehămetit. ◊ A fi ~ până în gât a fi dezgustat complet. /<lat. satullus