Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
TĂMẤIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța unor arbuști exotici, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produc un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂMÂIE f. bis. Substanță rășinoasă care, fiind aprinsă, emană un miros puternic și specific. ◊ A fugi de ceva (sau de cineva) ca dracul de ~ a se feri cu o deosebită atenție de ceva sau de cineva pentru a evita neplăcerile. [G.-D. tămâiei] /<lat. thymania
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TĂMÂIE s. v. arborele-vieții, livan, tuia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂMÂIE s. (reg.) smirnă, (înv.) livan, oliban. (Miros de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tămâie s. f., art. tămâia, g.-d. art. tămâiei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tămâie s. f., g.-d. art. tămâii; pl. -
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE TĂMÂIÁ mă ~iéz intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A TĂMÂIÁ ~iéz tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TĂMÂIÁ vb. v. cădelnița.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂMÂIÁ vb. v. ameți, chercheli, flata, îmbăta, linguși, măguli, turmenta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tămîie, s. f.1. Substanță rășinoasă, oliban. – 2. Lingușire. – 3. (Arg.) Plictiseală, urît, lehamite. – Var. Banat tămîńe. Mr. θimnamă, megl. tămǫnă. Gr. θυμιάμα (Miklosich, Fremdw., 133; Roesler 577; Murnu 54; REW 8722, prin intermediul lat. thymiama (Tiktin) probabil trecut la *thym(i)anea (Candrea), cf. v. sard. timangia (Azlori 322), logud. timanza, v. fr. timoine. Der. directă din gr., sau din sl. timijanŭ, cf. bg., slov. temjan, sb., cr. tamjan, mag. tömjén (Cihac, II, 400; Conev 109), nu este posibilă fonetic. Der. tămîier, s. m. (ienupăr, Iuniperus communis); tămîier, s. n. (vas de tămîiat); tămîierniță, s. f. (vas de tămîiat); tămîietoare, s. f. (vas de tămîiat, femeie care tămîiază, bocitoare); tămîioară, s. f. (violetă, Viola Jooi, Viola odorata); tămîios, adj. (cu gust aromat; parfumat, muscat); tămîioasă, s. f. (viță de vie care produce struguri aromați; vin muscat); tămîiță, s. f. (plantă, Chenopodium ambrosioides; Ch. botrys); tămîia, vb. (a răspîndi fum de tămîie; a linguși); tămîiat, adj. (afumat cu tămîie; cherchelit, băut); tămîietor, s. m. (lingușitor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tămâiá vb., ind. prez. 1 sg. tămâiéz, 3 sg. și pl. tămâiáză; conj. prez. 3 sg. și pl. tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)