Dex tabar

TABÁR, tabare, s. n. Haină largă care se purta în evul mediu, deasupra armurii. – Din fr. tabar.

TABÁR s.n. (Ist.) Haină medievală care se purta pe deasupra armurii. [< fr. tabar].

TABÁR s. n. (în evul mediu) tunică de zale, haină care se purta peste armură. (< fr. tabar)

tabár s. n., pl. tabáre

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără.

A TĂBĂRÎ́ tábăr intranz. 1) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se năpusti; a se repezi; a năpădi; a năvăli. ~ asupra mâncării. ◊ ~ cu gura a se adresa cuiva cu o avalanșă de mustrări și de reproșuri. 2) înv. A se așeza cu tabăra pentru popas; a-și face tabără. ~ la marginea unui râu. /Din tabără

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. 3. (Înv.) A cădea de oboseală. Ticălosul măgar... au început supt sarcină a tăbărî. (ȚICHINDEAL). – Din tabără.

TĂBĂRÎ vb. v. năpusti.

TĂBĂRÎ vb. v. cantona, obosi, osteni.

tăbărî́ vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 sg. tábără, imperf. 3 sg. tăbărá; conj. prez. 3 sg. și pl. tábere