TÁBIE, tăbii, s. f. (Înv.) 1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, spre a-l apăra. 2. Tabără (1); redută. [Pl. și: tabii] – Din tc. tabya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÁBIE s. v. bastion, campament, castru, lagăr, redută, tabără.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tábie (-ii), s. f. – Redută. – Mr. tabvie. Tc. tabia, din arab. ta’bija (Șeineanu, III, 115; Lokotsch 1969), cf. ngr. τάμπια. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tábie s. f. (sil. -bi-e), art. tabia (sil. -bi-a), g.-d. art. tábiei; pl. tăbii/tábii, art. tăbiile/tábiile (sil. -bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink