TACÍT, -Ă, taciți, -te, adj. (Despre un acord, o convenție, o înțelegere etc.) Care nu este exprimat formal, dar care este subînțeles și admis ca atare. – Din fr. tacite, lat. tacitus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TACÍT, -Ă adj. Care nu este exprimat formal; făcut pe tăcute, în tăcere. [Cf. fr. tacite, lat. tacitus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TACÍT, -Ă adj. (despre o înțelegere) care nu este exprimat formal; făcut pe tăcute; subînțeles. (< fr. tacite, lat. tacitus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tacít adj. m., pl. tacíți; f. sg. tacítă, pl. tacíte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TACÍT ~tă (~ți, ~te) Care se subînțelege și se admite ca atare, fără a fi exprimat în cuvinte. Aprobare ~tă. /<fr. tacite
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric și om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al construcției dramatice, a fost unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrări, cele mai importante sunt „Istoriile” (în 12 cărți) și „Analele” (în 8 cărți, păstrate fragmentar), în care înfățișează evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus până la căderea lui Nero și de la acesta până la moartea lui Domițian (14-96) de pe pozițiile aristocrației senatoriale, deși își afirma de la bun început obiectivitatea, susținând că scrie „fără ură și părtinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viața și moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink