TANGÓ s.n. v. tangou.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TÂNGĂ f. la sing. reg. Stare sufletească provocată de săvârșirea unei fapte nesocotite sau de o nereușită. /<sl. tonga
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TẤNGĂ, tângi, s. f. (Înv. și arh.) Mâhnire adâncă, jale, amărăciune. – Slav (v. sl. tonga).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
TÂNGĂ s. v. jale.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tîngă (-gi), s. f. – Supărare, chin. – Megl. tǫngă. Sl. tąga (Tiktin). Înv. și Mold. – Der. tîng, adj. (mîhnit, necăjit), Mold., rar.; tîngui, vb. (a se lamenta; a plînge, a deplînge), din sl. tągovati (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 411); tînguială, s. f. (jelanie, plîngere); tînguios (var. tînguielnic), adj. (trist, mîhnit, necăjit); tînguitor, adj. (trist).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink