TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚÂRÂÍTA s. f. art. (În loc. adv.) Cu țârâita = (puțin) câte puțin. – Din țârâi2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ. ◊ A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÂRÂÍ vb. v. târî.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
târâí vb., ind. și conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țârâít adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țârâíta s. f. art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink