Dex taram

TĂRẤM, tărâmuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

A SE TÂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ◊ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

A TÂRÎ́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ◊ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

TĂRẤM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut. ◊ Celălalt (sau alt) ~ ținut fantastic subpământean, locuit de ființe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

TĂRÂM s. 1. v. loc. 2. v. domeniu.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

tărîm (-muri), s. m. – 1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepărtată, lumea cealaltă. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicația prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial și înv., datorită influenței fr. terrain.

tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s. m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s. n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s. f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s. f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s. m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s. f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

tărâm s. n., pl. tărâmuri

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. și pl. târáscă