ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚĂRĂNÍE, (2) țărănii, s. f. 1. Condiția, starea, viața de țăran. 2. Vorbă, expresie țărănească. ♦ (Peior.) Bădărănie, mojicie, grosolănie. – Țăran + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚĂRÁN ~i m. 1) Persoană care trăiește în mediul rural și se îndeletnicește cu agricultura. 2) Persoană care face parte din țărănime. /țară + suf. ~(e)an
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚĂRĂNÍE ~i f. rar 1) Situație de țăran; viață de țăran. 2) peior. Vorbă sau faptă de țărănoi. [G.-D. țărăniei] /țăran + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚĂRÁN s. sătean, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Banat) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚĂRÁN s. v. câmpean.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚĂRĂNÍE s. v. mitocănie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚĂRĂNÍE s. v. țărănime.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țărán s. m., pl. țăráni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țărăníe (condiție de țăran, vorbă, expresie țărănească) s. f., art. țărănía, g.-d. art. țărăníei; (vorbe) pl. țărăníi, art. țărăníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țărấnă s. f., pl. țărâne / țărâni
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink