TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
tărbăceálă, tărbăcéli, s.f. (pop. și fam.) 1. bătaie. 2. ocară, batjocură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
tărbăceálă s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink