TARTÁJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperte ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână care se folosea ca abecedar. [Var.: trătáj s. n.] – Cf. ngr. tetrádhion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TARTÁJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperte ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână, care se folosea ca abecedar. – Ngr. tetradion.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
TARTÁJ s. v. broșură, caiet, catastif, cărticică, condică, copertă, învelitoare, registru, scoarță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tartáj (-je), s. n. – Caiet, foaie de tipăritură. – Var. înv. trătăzi, trătaji. Mgr. τετράδιον (Tiktin), care a dat *tetrad, ce a fost alterat prin analogie cu pl. Supraviețuiește în Mold. cu sensul special de „copertă, scoarță”. După Bick-Graur, 26, din sl. totrasŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tartáj s. n., pl. tartáje
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TARTÁJ ~e n. pop. Copertă de carte; scoarță. /<ngr. tetrádion, sl. tatratu, tatradu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink