TAUTOLOGÍE, tautologii, s. f. 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcțiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonație sau de formă și care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TAUTOLOGÍE s.f. 1. Repetare inutilă cu alți termeni a aceleiași idei; pleonasm. 2. (Log.) Judecată în care subiectul și predicatul sunt aceeași noțiune, exprimată sau nu prin același cuvânt. ♦ (În logica simbolică) Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. [Gen. -iei. / < fr. tautologie, cf. gr. tauto – același, logos – cuvânt].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TAUTOLOGÍE s. f. I. 1. (log.) judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune, exprimată sau nu prin același cuvânt. 2. (în logica simbolică) expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constănd din repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcții diferite, marcate de obicei de o intonație deosebită, repetare folosită pentru a sublinia o calitate sau o acțiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TAUTOLOGÍE s. 1. v. pleonasm. 2. (în logica simbolică) expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică, teză logică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tautologíe s. f. (sil. ta-u-), art. tautología, g.-d. art. tautologíei; pl. tautologíi, art. tautologíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TAUTOLOGÍE ~i f. 1) Repetare inutilă a aceluiași gând, formulat prin aceleași cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greșeală constând în repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens și ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecată în care subiectul și predicatul exprimă exact aceeași noțiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink