TEÁCĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEÁCĂ s. 1. (rar) tesac, toc. (~ de sabie.) 2. v. păstaie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
teácă (-éci), s. f. – Păstaie, coajă a unor legume. – 2. Înveliș, toc, apărătoare. – Mr., megl. teacă. Lat. theca (Pușcariu 1722; REW 8699), din gr. θήϰη, cf. abruz. teke, fr. taie, prov. teca. Der. din ngr. (Cihac, II, 705; cf. Roesler 577) nu este posibilă. – Der. tecar, s. n. (Trans., teacă). Cf. teucă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
teácă s. f., g.-d. art. técii; pl. teci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEÁCĂ teci f. 1) Toc (de metal sau de piele) în care se țin obiecte tăioase. 2) Parte a unei unelte manuale cu lamă în care se fixează coada sau mânerul. 3) (la unele plante, mai ales leguminoase) Înveliș al semințelor, având formă alungită și constând din două valve. 4) Parte a frunzei, mai ales la graminee, care îmbracă tulpina. /<lat. thëca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink