TECHNÉȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technétium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TECHNÉȚIU n. Element radioactiv, obținut inițial pe cale artificială, iar mai târziu din deșeurile industriei atomice. [Sil. tech-ne-țiu] /<fr. technétium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TECHNÉȚIU s.n. v. tehnețiu.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TECHNÉȚIU s. n. elemente radioactiv sintetic, cu densitate mare, greu fuzibil, asemănător cu reniul. (< fr. technétium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
technețíu s. n. [ch pron. h; -țiu pron. -țiu], simb. Tc
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc97 a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc99 este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink