TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEI, tei, s.m. Denumire dată unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau gălbui cu miros puternic, întrebuințate în medicină; fibră din scoarța acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
TEI, (1) tei, s.m., și (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe-gălbui melifere, puternic parfumate, întrebuințate în medicină; crește în păduri sau cultivat pe străzi și în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane | Permalink
TEI s. (BOT.) tei pucios v. tei roșu; tei roșu (Tilia cardama) = tei pucios, tei roșu pădureț; tei roșu pădureț v. tei roșu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TEI s. v. moș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
téi (-i), s. m. – Arbore cu frunze în formă de inimă (Tilia). – Mr. tel’u. Lat. tĭlĭa, redus la modelul decl. m., ca toate numele de arbori (Pușcariu 1725; REW 8735), cf. it. tiglio, prov. telh, fr. til, cat. tell. – Der. teios, adj. (dur, rezistent; fibros; se zice despre o varietate de struguri); teișor, s. m. (arbust exotic, Kerria japonica; aglică, cununiță; Spiraea ulmifolia); teiță, s. f. (odogaci, Saponaria officinalis); teiș, s. n. (pădure de tei); înteioșa, vb. refl. (Olt., a se face fibros).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tei (arbore) s. m., pl. tei, art. téii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tei (fibră) s. n., pl. téie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarța brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimțate și cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescențe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ◊ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roșiatic, cu coroana deasă și cu frunze cenușii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TEI2 téie n. Fibră din coaja teiului, folosită ca material de împletit sau de legat (în viticultură și pomicultură). /<lat. tilia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink