TEORÉMĂ, teoreme, s. f. (Mat.) Afirmație al cărei adevăr se stabilește prin demonstrație. [Pr.: te-o-] – Din fr. théorème.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEORÉMĂ s.f. (Fil.) Afirmație care poate fi demonstrată logic, plecând de la un sistem axiomatic, în cadrul unei teorii. ♦ (Mat.) Adevăr matematic care poate fi demonstrat logic plecând de la fapte cunoscute. [Pron. te-o-. / cf. fr. théorème, lat., gr. theorema].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TEORÉMĂ s. f. 1. adevăr științific care poate fi stabilit prin demonstrație. 2. enunț care poate fi demonstrat prin raționament logic plecând de la fapte cunoscute sau de la ipoteze justificabile, incluse chiar în enunț. (< fr. théorème, lat., gr. theorema)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
teorémă s. f. (sil. te-o-), g.-d. art. teorémei; pl. teoréme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEORÉMĂ ~e f. 1) mat. Adevăr matematic care urmează să fie demonstrat. ~a lui Pitagora. 2) filoz. Afirmație care în cadrul unei teorii poate fi demonstrată în mod logic. [G.-D. teoremei; Sil. te-o-] /<ngr. theôréma, lat. theorema, fr. théoreme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink