Dex teorie

TEORÍE, teorii, s. f. 1. Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informației = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. Teoria literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsaturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice etc. Teoria relativității = teorie a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretică a instrucției militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.

TEORÍE s.f. 1. Reflectare sistematizată, generalizată a unui ansamblu de cunoștințe și de idei, privind unele domenii ale realității obiective sau ale conștiinței sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică; ansamblu de cunoștințe, de idei, de ipoteze care dau explicația unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. théorie, lat., gr. theoria].

TEORÍE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi și concepte organizate într-un sistem logic care descriu și explică un domeniu al realității obiective sau al conștiinței sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică. ♦ ă literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc. ◊ lecție de instruire militară. 3. cunoaștere speculativă, ideală, independentă de aplicații. (< fr. théorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

TEORÍE s. 1. v. concepție. 2. doctrină, învățătură, sistem. (~ economică.) 3. (FILOZ.) teoria cunoașterii = epistemologie, gnoseologie; teoria existenței v. ontologie; teoria valorilor v. axiologie. 4. (MAT.) teoria probabilităților v. calculul probabilităților. 5. (EC.) teoria nominalistă a banilor = nominalism.

TEORÍE s. v. cercetare, control, revizie, revizuire, verificare.

teoríe (-íi), s. f. – Sistem, doctrină. Gr. θεωρία (sec. XVIII, cf. Gáldi 260) și modern din fr. théorie. Der. teoremă, s. f., din fr. théorème; teoretic, adj., după germ. theoretisch; teoreticon, s. n. (manual de muzică religioasă), din gr. θεωρετιϰόν; teoretician, s. m., după fr. théoricien.

teoríe s. f. (sil. te-o-), art. teoría, g.-d. art. teoríei; pl. teoríi, art. teoríile

TEORÍE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obținute prin generalizarea experienței umane, care reflectă legitățile naturii, societății și gândirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoașterii (științifice sau artistice). ~ea relativității. 3) Concepție asupra unui lucru, formată la o persoană sau la un grup de persoane. ◊ În ~ în mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

REVISTA DE ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ, publicație a Institutului de istorie și Teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Apare la București din 1952, anual, din 1953 bianual, iar din 1957 trimestrial. A fost fondată și condusă, până în 1965, de G. Călinescu. Până în 1963 s-a numit „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”. La conducerea ei s-au mai aflat, succesiv, Al. Dima, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, N. Florescu, Al. Săndulescu.