Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
TERÉN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pământ delimitată (considerată după relieful sau după situarea sa în spațiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi, a tatona) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câștiga teren = a progresa puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a se da bătut, a ceda. A pierde teren = a pierde șansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupări. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului; la locul de producție. 3. (Urmat de determinări care arată destinația) Spațiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a