Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TERMINÁȚIE s.f. 1. Partea terminală a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TERMINÁȚIE s. f. 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. (muz.) concluzie melodică. (< lat. terminatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TERMINÁȚIE s. v. desinență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
termináție s. f. (sil. -ți-e), art. termináția (sil. -ți-a), g.-d. art. termináției; pl. termináții, art. termináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TERMINÁȚIE ~i f. 1) Parte terminală; extremitate. ~ nervoasă. 2) lingv. Element morfologic variabil, care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima formele unei paradigme flexionare; desinență. [G.-D. terminației] /<lat. terminatio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)