TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TEUTÓN, -Ă adj., s.m. și f. (Membru) care aparține ordinului teutonic. ♦ (Peior.) German, germanic. [< fr. teuton].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TEUTÓN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din vechea Germanie. ◊ (s. f.) limbă germanică din evul mediu; gotica veche. 2. (membru) care aparținea ordinului teutonic. (< fr. teuton)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TEUTÓN adj. teutonic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
teutón s. m., adj. m. (sil. te-u-), pl. teutóni; f. sg. teutónă, g.-d. art. teutónei, pl. teutóne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TEUTÓN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care aparține sau este caracteristic pentru unul dintre triburile germanice din antichitate. 2) depr. Care aparține germanilor; de origine germană; nemțesc; german. [Sil. te-u-] /<fr. teuton
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink