Rezultate din textul definițiilor
HIPOFIZA, hipofize, s. f. (Si in sintagma glanda hipofiza) glanda endocrina cu functii multiple, situata la baza creierului si avand o mare influenta asupra celorlalte glande, in special asupra glandelor s*****e si a tiroidei; adenohipofiza. – Din fr. hypophyse.
endocrin, -A, endocrini, -e, adj. 1. (In sintagma) glanda endocrina = glanda care isi varsa direct in sange secretiile ce contin hormoni; glanda cu secretie interna. 2. Care apartine glandelor endocrine, privitor la glandele endocrine. – Din fr. endocrine.
EPIFIZA ~e f. 1) glanda endocrina situata in interiorul craniului; glanda pineala. 2) Extremitate largita si spongioasa a unui os tubular. /<fr. epiphyse
HIPOFIZA ~e f. glanda endocrina centrala avand rol important in reglarea hormonala. /<fr. hypophyse
HIPOFIZA s.f. (Anat.) glanda endocrina situata pe fata inferioara a encefalului; glanda pituitara. [< fr. hypophyse, cf. gr. hypo – sub, physis – crestere].
HORMON, hormoni, s. m. Substanta secretata de glandele endocrine sau de alte tesuturi, care stimuleaza si coordoneaza activitatea anumitor organe sau a intregului organism. – Din fr. hormone.
CORTICOSUPRARENALA, adj. (In sintagma) glanda corticosuprarenala = glanda endocrina pereche, indispensabila vietii, reprezentata de portiunea corticala a glandei suprarenale, care secreta un numar mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrenale.
ORGANOTERAPIE, organoterapii, s. f. Tratament medical care consta in administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organotherapie.
OPOTERAPIE s. f. Tratament aplicat in diferite boli care consta in administrarea de sucuri, extracte sau pulberi de tesuturi, de organe sau de glande endocrine; organoterapie. – Din fr. opotherapie.
MEDULOSUPRARENALA, medulosuprarenale, adj. (In sintagma) glanda medulosuprarenala (si substantivat, f.) = glanda endocrina care formeaza portiunea centrala a suprarenalelor. – Din fr. medullo-surrenale (dupa suprarenala).
endocrinOTERAPIE s. f. Tratament medical facut cu substante extrase din glandele endocrine. – Din fr. endocrinotherapie.
SUPRARENAL, -A, suprarenali, -e, adj. Care se afla deasupra rinichilor. ◊ glanda suprarenala (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele doua glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secretia acestora. – Supra- + renal (dupa fr. surrenal).
EPIFIZA s. (ANAT.) glanda pineala. (~ este o glanda endocrina.)
glanda s. 1. (ANAT.) glanda corticosu-prarenala = cortex suprarenal; glanda cu secretie interna v. glanda endocrina; glanda endocrina = glanda cu secretie interna; glanda genitala = gonada; glanda pancreatica v. pancreas; glanda pineala v. epifiza; glanda pituitara v. hipofiza; glanda prostatica v. prostata; glanda sebacee = (pop.) glanda grasoasa; glanda suprarenala = capsula suprarenala. 2. glande nectarifere v. nectarii.
endocrinOLOGIE f. Ramura a medicinei care se ocupa cu studiul bolilor glandelor endocrine. /<fr. endocrinologie
endocrinOTERAPIE f. Terapie a unor boli cu ajutorul substantelor extrase din glandele endocrine. /<fr. endocrinotherapie
HORMON ~i m. Substanta secretata de glandele endocrine sau ale unor tesuturi care contribuie la dezvoltarea si functionarea normala a organismului. /<fr. hormone
SUPRARENAL ~a (~i, ~e) Care este situat deasupra rinichilor. ◊ Glande ~e glande endocrine situate deasupra rinichilor, care produc adrenalina. /supra- + renal
TIROID ~da (~zi, ~de) si substantival : glanda ~da glanda endocrina situata in partea anterioara si inferioara a gatului. /<fr. thyroide
DIZendocrinIE s.f. (Med.) Tulburare in functionarea glandelor endocrine; discrinie. [< fr. dysendocrinie, cf. gr. dys – dificil, fr. endocrine – endocrin].
ENDOCRINIAN, -A adj. De natura endocrina, referitor la glandele endocrine; endocrin. [Pron. -ni-an, pl. ieni, -iene. / < fr. endocrinien].
endocrinOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul glandelor endocrine. [Gen. -iei. / < fr. endocrinologie].
endocrinOPATIE s.f. (Med.) Afectiune datorita disfunctiei unei glande endocrine. [Gen. -iei. / < fr. endocrinopathie].
HIPERCRINIE s.f. (Med.) Secretie excesiva a unei glande endocrine. [Gen. -iei. / < fr. hypercrinie, cf. gr. hyper – peste, krinein – a secreta].
HIPOCRINIE s.f. (Med.) Reducere a secretiei unei glande endocrine. [Gen. -iei. / < fr. hypocrinie, cf. gr. hypo – sub, krinein – a secreta].
STIMULINA s.f. (Med.) Hormon al hipofizei care stimuleaza activitatea glandelor endocrine. [< fr. stimuline].
endocrinOTERAPIE s.f. Tratament medical facut cu substante extrase din glandele endocrine. [Gen. -iei. / < fr. endocrinotherapie].
HORMON s.m. Secretie a glandelor endocrine, care stimuleaza si coordoneaza activitatea anumitor organe sau a intregului organism. [< fr., engl. hormone, cf. gr. horman – a e****a].
PARATIROIDA s.f. Fiecare dintre glandele endocrine situate alaturi de glanda tiroida, in fata posterioara a lobilor acesteia. [Pron. -ro-i-. / < fr. parathyroide].
SUPRARENAL, -A adj. Situat deasupra rinichilor. ♦ Glande suprarenale = glande endocrine, situate deasupra rinichilor. [< supra- + renal, dupa fr. surrenal].
DIZendocrinIE s. f. disfunctie a glandelor endocrine; discrinie. (< fr. dysendocrinie)
endocrin, -A adj. 1. (despre glande) care isi varsa secretiile cu hormoni direct in sange; cu secretie interna. 2. care apartine glandelor endocrine. (< fr. endocrine)
ENDOCRINIAN, -A adj. referitor la glandele endocrine, de natura endocrina. (< fr. endocrinien)
endocrinOLOGIE s. f. ramura a biologiei si medicinei care studiaza glandele endocrine. (< fr. endocrinologie)
endocrinOPATIE s. f. afectiune datorata disfunctiei unei glande endocrine. (< fr. endocrinopathie)
endocrinOTERAPIE s. f. tratament cu substante extrase din glandele endocrine. (< fr. endocrinotherapie)
endocrinOTROP, -A adj. cu afinitate pentru glandele endocrine. (< fr. endocrinotrope)
GLANDOTROP, -A adj. hormon ~ = hormon care influenteaza dezvoltarea si controleaza secretia altor glande endocrine. (< germ. glandotrop)
HIPOFIZA s. f. glanda endocrina pe fata inferioara a encefalului; glanda pituitara. (< fr. hypophyse)
HORMON1 s. m. substanta biochimica, secretie a glandelor endocrine, care stimuleaza cresterea si procesele metabolice si fiziologice din organism. (< fr. hormone)
PARATIROIDA adj. glanda ~ (si s. f.) fiecare dintre cele doua perechi de glande endocrine alaturi de glanda tiroida. (< fr. parathyroide)
SINUSOIDA s. f. I. curba care reprezinta functia sinus2 intr-un sistem de coordonate rectangulare. II. tip de vase capilare la nivelul ficatului, al glandelor endocrine, care au un lumen neregulat si perete discontinuu. (< fr. sinusoide)
STIMULINA s. f. hormon al hipofizei, stimulant al activitatii glandelor endocrine. (< fr. stimuline)
SUPRARENAL, -A adj. situat deasupra rinichilor. ♦ glande (sau capsule) e (si s. f.) = glande endocrine, doua, deasupra fiecarui rinichi. (dupa fr. surrenal)
CIROZA (‹ fr. {i}; {s} kirrhos „galben-roscat”) s. f. (MED.) Inflamatie cronica degenerativa manifestata prin atrofierea tesutului parenchimatos al unui organ (ficat, splina, glande endocrine etc.) si inlocuirea lui cu tesut conjunctiv fibros avind ca rezultat pierderea progresiva a capacitatii functionale a organului respectiv. ◊ C. hepatica = boala cronica a ficatului, caracterizata prin distrugerea treptata a celulelor hepatice si inmultirea exagerata a tesutului conjunctiv intrahepatic, cu alterarea functiilor ficatului, precum si a circulatiei intrahepatice a singelui si a bilei. Cauzele frecvente ale c.h. sint: hepatita epidemica, alcoolismul si malaria.
HORMON (‹ fr. {i}; {s} gr. hormaein „a e****a, a stimula”) s. m. Produs de secretie al unei glande endocrine sau al unor tesuturi fara structura glandulara tipica; vehiculat pe care sangvina in tot organismul, actioneaza la distanta, in doze foarte mici, asupra unor organe sau tesuturi (ex. insulina, testosteronul etc.). H. contribuie la dezvoltarea si functionarea normala a organismului. Descoperiti initial de Arnold A. Bertholt (1849), au fost studiati ulterior de Ch. Darwin, Johannes Fiting, Ernest H. Starling (care a introdus denumirea), impreuna cu William M. Bayliss. Au fost izolati de Fr.G. Banting si Ch.H. Best (1921). H. sintetici au utilizari importante in medicina genetica si agricultura.
OBEZITATE (‹ fr., lat.) s. f. Crestere exagerata a greutatii corporale (peste 25% fata de greutatea normala), cauzata de acumularea unei cantitati mari de grasime in tesutul subcutanat si in jurul viscerelor. Poate fi exogena, cand este determinata de o alimentatie excesiva sau endogena, cand apare in urma unor tulburari ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervosi din hipotalamus. Constituie un factor de risc in diabetul zaharat, patologia c*************a si arterioscleroza.
endocrin, -A adj. (Despre glande) Care isi varsa secretiile cu hormoni direct in sange; cu secretie interna; (si s.m.f.) (suferind) datorita unor tulburari ale glandelor cu secretie interna. [< fr. endocrine, cf. gr. endon – inauntru, krinein – a secreta].
endocrin ~a (~i, ~e) (despre glande) Care se caracterizeaza prin secretie interna. [Sil. en-do-crin] /<fr. endocrine
BAZEDOV s. n. (Si in sintagma Boala lui Bazedow) Boala endocrina manifestata prin cresterea in volum a glandei tiroide, proeminenta globilor oculari, palpitatii, insomnii, nervozitate etc. – Din fr. [maladie de] Basedow.
HIPERTIROIDIE s. f. Boala endocrina care se datoreste secretiei excesive a hormonilor tiroidieni si care se manifesta prin cresterea glandei tiroide, slabire, ridicarea metabolismului bazal etc.; hipertiroidism. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hyperthyroidie.
HIPERTIROIDISM s. n. Boala endocrina care se datoreste secretiei excesive a hormonilor tiroidieni si care se manifesta prin cresterea glandei tiroide, slabire, ridicarea metabolismului bazal etc.; hipertiroidie. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hyperthyroidisme.