Rezultate din textul definițiilor
STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).
buna stiinta adj. + s. f. (sil. sti-in-) (cu ~)
A PREMEDITA ~ez tranz. (actiuni reprobabile) A pune la cale dinainte, cu buna stiinta. /<fr. premediter, lat. praemeditari
PRIMITIVISM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Scoala in pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii in simplitatea ei originara; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (3) [in DN]. 3. Falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. [< fr. primitivisme].
pricios, pricioasa, adj. 1. (inv.) artagos, certaret; bataus. 2. care calca cu buna stiinta regulile jocului, care triseaza.
buna stiinta (cu ~) (sti-in-) loc. adv.
PRIMITIVISM s. n. 1. caracter primitiv; primitivitate. 2. denumire data oricarei tendinte de a cauta cai sau modele intr-o cultura mai putin evoluata din trecut. ◊ scoala de pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (I, 3). 3. falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. (< fr. primitivisme)
stiinta ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta
PRICOPSEALA, pricopseli, s. f. (Pop.) 1. Situatie materiala buna, bunastare, bogatie; castig, profit (fara munca), chilipir. ♦ (Ir.) Isprava, scofala. 2. stiinta de carte, invatatura. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a da) pe cineva pe (sau spre) pricopseala = a lua (sau a avea, a da) pe cineva ca ucenic, ca elev. [Var.: procopseala s. f.] – Pricopsi + suf. -eala.
acustic, -a adj., (vgr. akustikos). Relativ la auz: nerv acustic. Cornet acustic, cornet care aduna sunetele ca sa le auzi mai bine. S. f., pl. i. Fiz. stiinta sunetelor; felu cum se aud sunetele unei sali: acest teatru are o acustica buna. Adv. Din punct de vedere acustic.
APUCATURA s. v. abilitate, avere, avut, avutie, bogatie, bun, colica, crampa, destoinicie, dexteritate, dibacie, ingeniozitate, iscusinta, istetie, istetime, indemanare, mijloace, pricepere, situatie, spasm, stare, stiinta, talent, usurinta.
CANDIDAT, -A s.m. si f. 1. Persoana care candideaza (sau care este propusa) pentru a fi aleasa intr-un for de conducere. ♦ Persoana care se prezinta la un examen pentru a ocupa un post etc. ◊ Candidat in stiinte = titlu acordat in anumite tari la terminarea aspiranturii, dupa trecerea examenelor reglementare si sustinerea unei disertatii de specialitate. 2. (Silv.) Arbore de buna calitate care ramane in arboret dupa aplicarea masurilor de curatire. [< fr. candidat, cf. germ. Kandidat < lat. candidatus – imbracat in toga „candida”, alba, rus. kandidat].
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
ASPIRANT, -A s.m. si f. 1. Persoana care tinde, care nazuieste la ceva. ♦ Persoana care studia pentru a obtine titlul de „candidat in stiinte”. ♦ Primul grad de ofiter in marina militara. ♦ (In unele tari) Tanar ambarcat supranumerar pe o nava civila in vederea efectuarii practicii pentru obtinerea gradului de ofiter stagiar; elev-ofiter. 2. Arbore de cea mai buna calitate, selectionat dintre candidatii (2) unui arboret. [Cf. fr. aspirant, it. aspirante, rus. aspirant].