Dex caracter militar

BURG, burguri, s. n. Castel medieval; cetate, asezare fortificata, cu caracter militar sau administrativ; oras medieval; p. ext. oras vechi. – Din fr. bourg.

ZAPOROJEAN, zaporojeni, s. m. Cazac dintr-o organizatie autonoma ucraineana, cu caracter militar (din perioada sec. XVI-XVIII). – Zaporojie (n. pr.) + suf. -ean.

PARAMILITAR, -A, paramilitari, -e, adj. (Despre formatii, detasamente, grupari, organizatii etc.) Care este organizat si dotat dupa modelul unei armate; (despre actiuni) care are un pronuntat caracter militar (agresiv). – Din fr. paramilitaire.

EFEB, efebi, s. m. (in Grecia antica) Adolescent care facea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). ♦ Tanar ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tanar de o deosebita frumusete. – Din fr. ephebe, lat. ephebus.

DEMILITARIZA, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desfiinta total sau partial, in urma unei conventii internationale, fortele armate, armamentul, instalatiile si orice activitate cu caracter militar, intr-o regiune, o tara etc. ♦ A reda caracterul civil unor institutii, intreprinderi etc. militarizate. – Din fr. demilitariser.

CRUCIADA, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expeditii cu caracter militar, intreprinse la indemnul Bisericii catolice de catre seniorii din Europa occidentala in perioada dintre 1096 si 1270 si care, sub pretextul eliberarii mormantului lui Cristos de la Ierusalim de sub ocupatia musulmanilor, urmareau, de fapt, o expansiune teritoriala, economica si politica; p. gener. orice expeditie militara impotriva unor eretici sau adeptilor altor religii in evul mediu. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciata s. f.] – Din fr. croisade, it. crociata (refacut dupa cruce).

CRUCIADA ~e f. ist. Fiecare din cele opt expeditii cu caracter militar, intreprinse in Orientul apropiat de feudalii din Europa, care, sub pretextul eliberarii mormantului lui Isus Hristos, urmareau cucerirea de noi teritorii. [G.-D. cruciadei; Sil. ci-a-] /<fr. croissade, it. crociata

PARAMILITAR ~a (~i, ~e) (despre colectivitati sau organizatii civile) Care are caracter militar. /<fr. palamilitaire

ZAPOROJAN, zaporojeni, s. m. Cazac dintr-o organizatie autonoma ucraineana cu caracter militar (dintre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea). – Din Zaporojie (nume propriu) + suf. -an.

ARSENAL s.n. 1. Intreprindere, stabiliment, mai ales cu caracter militar, unde se fabrica, se repara si se depoziteaza armament etc. 2. (Fig.) Ansamblul mijloacelor de lupta intr-un domeniu oarecare. [Pl. -le, -luri. / < fr. arsenal, it. arsenale].

CRUCIADA s.f. Nume dat expeditiilor cu caracter militar intreprinse in evul mediu de tarile din Europa occidentala in Orientul Mediteranei, care, sub pretextul eliberarii mormantului lui Cristos de sub musulmani, urmareau de fapt cucerirea de noi teritorii. [Pron. -ci-a-, var. cruciata s.f. / < cruce, dupa it. cruciata, fr. croisade].

MILITARIZA vb. I. tr. A organiza militareste (o tara, o institutie etc.), a da un caracter militar; a subordona scopurilor militarismului. [Cf. fr. militariser, germ. militarisieren].

BURG s. n. asezare medievala (fortificata) cu caracter militar sau administrativ; oras vechi. (< germ. Burg, fr. bourg)

CRUCIADA s. f. 1. nume dat expeditiilor cu caracter militar intreprinse in evul mediu de tarile din Europa apuseana in Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberarii locurilor sfinte de sub musulmani, urmareau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expeditie militara impotriva unor eretici sau a adeptilor altei religii. 2. (fig.) campanie, lupta. (dupa fr. croisade, it. cruciata)

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

CIVIL, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

militarOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are caracter de militar; ca un militar. 2) Care vadeste severitate de militar. /militar + suf. ~os

BLOCADA s. f. ansamblu de masuri cu caracter diplomatic, militar sau economic pentru izolarea unui stat sau grup de state. ◊ incercuire a unei cetati pentru a impiedica orice legatura cu exteriorul; asediu. (< germ. Blockade)

URGENTA s. f. graba in a rezolva ceva care nu sufera amanare; insusirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fara intarziere; stare de ~ = situatie care impune aplicarea de catre stat a unui sistem de masuri cu caracter politic, militar, economic si social care sa-i permita intrarea in razboi intr-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)

militarIST, -A adj. Propriu militarismului, cu caracter de militarism, militar. // s.m. si f. Partizan al militarismului; sprijinitor al militarismului. [< fr. militariste].

CONVENTIE s.f. 1. Intelegere, invoiala. ♦ Acord, pact intre doua sau mai multe state, institutii etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Intelegere tacita de a admite unele procedee sau fictiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin traditie. [Gen. -iei, var. conventiune (1) s.f. [in DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio].

CARTIER s. n. 1. parte a unui oras, deosebita de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unitati militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei in timp de razboi. ◊ loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. portiune a unei nave in fiecare bord inapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ portiune a unei vergi, intre baza si capatul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier)

MUZICA s. f. 1. arta care exprima cu ajutorul sunetelor sentimente si atitudini. ♦ a sferelor = pretinse sunete bizare emise de vanturile solare si de pulsatiile corpurilor planetelor. 2. stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. ♦ ~ usoara = muzica cu caracter distractiv, adesea in ritmuri de dans. 4. formatie instrumentala; orchestra. ♦ ~ militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)

DETASAMENT, detasamente, s. n. 1. Grup de subunitati sau de unitati militare reunite temporar sub o comanda unica pentru a indeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipa, grup. – Din fr. detachement.

OSTILITATE ~ati f. 1) caracter ostil. 2) Atitudine ostila; dusmanie; ura; vrajba; vrajmasie. 3) la pl. Ansamblu de operatii militare intre statele aflate in razboi. /<fr. hostilite

CARTIER s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oras care are un caracter specific, propriu; populatia acestei parti a orasului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unitati militare; loc unde se gaseste acest comandament. ♦ Loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut impartit in patru (sau mai multe) parti. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

MUTATIE, mutatii, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; indeplinire a formelor legale in legatura cu mutarea dintr-o locuinta sau dintr-o localitate in alta; viza de mutare. ♦ Inregistrare a unei schimbari intervenite in statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau in situatia militara a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicala). ♦ Spec. (Biol.) Aparitie brusca a unui caracter genetic nou, care reflecta o modificare ereditara corespunzatoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematica a unei serii de sunete in altele. ◊ Mutatie consonantica (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive in limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate in alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

DEMONSTRATIE, demonstratii, s. f. 1. Dovedire, pe baza de argumente si de exemple concrete, a realitatii unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Sir de calcule, de rationamente etc. prin care se dovedeste adevarul unei teoreme sau continutul unei formule. 2. Procedeu de adancire deductiva a adevarului unui enunt. 3. Manifestatie publica cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstratie de forta = concentrare si desfasurare a unor forte militare cu scopul de a intimida. – Din fr. demonstration, lat. demonstratio, (3) dupa rus. demonstratiia.

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

DIVIZIE ~i f. 1) Unitate militara constand din mai multe regimente. 2) Categorie de calificare a echipelor sportive, care participa la o competitie cu caracter national. [Art. divizia; G.-D. diviziei; Sil. -zi-e] /<rus. diviziia

UNITATE ~ati f. 1) Numarul si cifra unu. 2) Fiecare dintre numerele de la unu pana la noua inclusiv; unime. 3) mai ales la pl. Ultima cifra a unui compus. 4) Marime luata ca etalon pentru masurarea marimilor de acelasi fel. ~ de timp. 5) caracter unitar. ~ dialectica. 6) Formatie care intra in componenta unui sistem superior si activeaza dupa un plan unic. ~ administrativa. ~ militara. [G.-D. unitatii] /<fr. unite, lat. unitas, ~atis

GENIU s. n. I. 1. talent, dispozitie naturala, capacitate creatoare exceptionala, a dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana astfel inzestrata. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala care, in credintele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militara, arma care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. genie)

ZONA s.f. 1. Portiune din suprafata uscatului, a vegetatiei si climei, din adancimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafata delimitata de teren din teritoriul unui oras, al unei comune. · (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. · Spatiu de operatii militare; portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, in care se antreneaza pilotii. · Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care inregistreaza un numar oarecare de cuvinte, destinate unei intrebuintari preferentiale. · (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. · Intindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. 3. Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Portiune din suprafata unei sfere intre doua planuri paralele. 5. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)

COMISAR s. m. 1. ofiter de politie, sef al unui comisariat sau al unui birou de politie. 2. delegat, imputernicit (intr-o functie, intr-un rang). ** reprezentant diplomatic cu rang de ambasator. ** membru al unei comisii internationale cu caracter tehnic. 3. (in fosta U.R.S.S., pana in 1946) persoana imputernicita de guvern cu indeplinirea unei munci politice; membru al guvernului. 4. comandant al unui comisariat militar. (<fr. commissaire, 3. rus. komissar)

VEDETA s. f. I. artist de mare renume; sportiv de mare popularitate; (p. ext.) cel care vrea sa iasa in evidenta. II. nava militara rapida, mica, cu armament puternic, destinata unor misiuni de cercetare, supraveghere, aparare. ◊ mica ambarcatie cu motor pentru comunicatiile din rada porturilor. III. rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ◊ cuvant, grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, pentru determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. (< fr. vedette)

DIVIZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militara, constituita de obicei din mai multe regimente. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile principale in care sunt incadrate echipele ce participa la o competitie sportiva cu caracter national. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division.

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Salistea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie in Transivania. Preot in satul natal. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la manastirea Cozia (Tara Romaneasca), dupa care s-a reintors la Cioara, unde a intemeiat un schit in hotarul satului, in care invatau copiii din satele invecinate. Intre anii 1759 si 1761 il aflam in fruntea unei miscari populare de aparare a credintei ortodoxe, care s-a extins in tot Ardealul, pana in Maramures. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoti si mireni la Alba Iulia, in cadrul caruia s-au formulat mai multe revendicari cu caracter religios, social si national, inaintand un memoriu in acest sens Curtii imperiale din Viena. Dupa o intalnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul imparatesei Maria Tereza si comandant al fortelor militare din Transilvania, s-a refugiat in Tara Romaneasca, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de manastirea Arges). In 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat (praznuit la 21 oct.).

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. Arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.

NEUTRALITATE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

CLISTENE (CLEISTHENES) (sec. 6 i. Hr.), om politic atenian din familia Alcmeonizilor, conducator al partidului democratilor. Reformele sale constitutionale (509 i. Hr.) cu caracter democratic au produs transformari radicale in Atena. A impartit terit. Aticii in uniuni ad-tive, numite deme, a limitat numarul membrilor Sfatului la 500, astfel incit adunarea poporului (eclesia) sa detina autoritatea politica suprema si a instituit serviciul militar obligatoriu.

NEUTRU, -A adj. 1. care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu face parte dintre beligeranti, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. nesemnificativ, indiferent. 3. gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume ce au la singular forma masculina si la plural forma feminina. ♦ vocala ~a = vocala mediala. 4. (despre compusi) care nu prezinta nici caracter de acid si nici bazic. ◊ (despre corpuri) care nu are sarcina electrica. 5. (despre organisme) care nu are un s*x bine definit; as*xuat. ◊ care nu are gonade functionale; steril. (< fr. neutre, it. neutro, lat. neuter, -tra)

POTENTIAL² n. 1) fiz. Functie cu caracter scalar sau vectorial care caracterizeaza proprietatile energetice ale campurilor. 2) Capacitate (a unei persoane, societati, tari) de a realiza ceva intr-un anumit domeniu. 3) gram. Mod personal al verbului care prezinta actiunea ca posibila, fara a preciza, daca se realizeaza sau nu. 4) Forta de actiune; putere launtrica. ~ militar. [Sil. -ti-al] /<fr. potentiel

NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].

REFORMA s. f. 1. transformare, reorganizare in domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structura. 2. miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidenta a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. reforme, germ. Reform)

ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].