Rezultate din textul definițiilor
cauzalitate f. (d. cauzal). Filoz. Imprejurarea in care cauza produce efectu: a cerceta cauzalitatea. V. etiologie.
INSTRUCTIE s. f. 1. ansamblu de cunostinte predate sau capatate prin studiu organizat; invatatura, invatamant. 2. pregatire a ostasilor in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3. (jur.) faza procedurala in desfasurarea proceselor constand in adunarea si cercetarea probelor. ♦ judecator de ~ = (in unele tari) magistrat care cerceteaza cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)
INSTRUCTIE s. f. 1. Ansamblu de cunostinte, priceperi si deprinderi, predate cuiva sau capatate de cineva, prin care se urmareste insusirea unei culturi generale si a unei specializari profesionale; invatatura; invatamant; instructiune (2). 2. Pregatire a ostasilor in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecator de instructie = (in unele tari) magistrat insarcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.
DOCIMAZIE s.f. 1. cercetare care se facea in vechea Atena asupra cetatenilor care urmau sa primeasca diferite functii. 2. cercetare a cauzelor unui deces prin probe speciale de laborator. 3. Disciplina care determina proportia de metale utilizabile continute de minereuri. [Gen. -iei. / < fr. docimasie, gr. dokimasia].
DOCIMAZIE s. f. 1. mod de verificare si selectionare a candidatilor la magistraturi, oratorie etc. in Atena antica. 2. cercetare a cauzelor unui deces prin examinarea organelor dupa autopsie. 3. disciplina care determina proportia de metale utilizabile continute de minereuri; docimastica (II). (< fr. docimasie, gr. dokimasia)
autopsie f. (vgr. autopsia, d. autos, insusi, si opsis, vedere). Med. Examinarea anatomica a cadavrului ca sa stii cauzele mortii. Fig. cercetare amanuntita.
SEMASIOLOGIE s.f. Ramura a lexicologiei care cerceteaza sensurile cuvintelor si cauzele modificarilor lor; semantica (1). [Gen. -iei. / < fr. semasiologie, cf. gr. semasia – desemnare, logos – stiinta].
INSONDABIL, -A, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adancimea lor) Care nu poate fi sondat (din cauza adancimii mari); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputinta de cercetat sau de lamurit; de nepatruns. – Din fr. insondable.
INSONDABIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi sondat (din cauza adancimii mari). 2) fig. Care nu poate fi cercetat sau explicat. /<fr. insondable
PROSPECTIV, -A I. adj. referitor la prospectiva. II. s. f. 1. cercetare sistematica a viitorului, pornind de la analiza influentei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, stiintific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologica, politica, culturala etc., mod de gandire si actiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective)
INDUCTIV, -A, inductivi, -e, adj. Care procedeaza prin inductie (1), care se bazeaza pe inductie. ◊ Metoda inductiva = metoda de cercetare care procedeaza prin ridicarea de la particular la general, prin urmarirea trecerii de la efect la cauza. – Din fr. inductif.
INSTRUCTIE ~i f. 1) Proces de predare a cunostintelor si deprinderilor intr-o institutie de invatamant; instruire. 2) Activitate de pregatire teoretica si practica a militarilor. 3) jur. Activitate de cercetare prealabila si de adunare a probelor in vederea unui proces penal. ◊ Judecator de ~ magistrat insarcinat cu cercetarea cauzelor penale. [G.-D. instructiei; Sil. in-struc-ti-e] /<fr. instruction, lat. instructio, ~onis
METAFIZICA f. 1) cercetare rationala a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simturi; explicatie generala. 2) Parte a filozofiei care studiaza cauzele primare si primele principii ale (cunoasterii) lumii. 3) Metoda de cunoastere, care concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere. /<fr. metaphysique, germ. metaphysisch
ISPASI, ispasesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greseli, a o rascumpara prin suferinta. ♦ A executa o pedeapsa privativa de libertate in urma condamnarii; a expia. 2. (Inv.) A cerceta si a evalua paguba facuta (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (inv.) spasi vb. IV] – Din sl. supasiti „a mantui”.
SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.
ANALIZA vb. 1. a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmari, (livr.) a considera, (inv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (inv. fig.) a scarmana. (~ cauzele unui fenomen.) 2. v. examina. 3. a comenta, a explica, a interpreta, a talcui, (inv.) a intoarce, (fig.) a descifra. (~ un text literar.)
EXPERTIZA, expertize, s. f. 1. cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; in sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, in urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos in conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist in cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.