Dex forma literara

NARATIUNE, naratiuni, s. f. Expunere, relatare a unui fapt, a unui eveniment sau a mai multor fapte sau evenimente intr-o desfasurare gradata (si in forma literara); povestire. [Pr.: -ti-u-. – Var.: (inv.) naratie s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

ISTORISIRE ~i f. 1) v. A ISTORISI. 2) Relatare a unor fapte intr-o forma literara; povestire; naratiune. /v. a istorisi

NARATIUNE ~i f. Relatare a unor fapte intr-o forma literara, specifica genului epic (a unei intamplari, a unui eveniment etc.); povestire. [G.-D. naratiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. narration, lat. narratio, ~onis

LITERARIZA vb. I. tr. A crea cu intentii literare, a cultiva in sens literar. ♦ A da o forma literara (unui cuvant, unei expresii). [Var. literaturiza vb. I. / cf. germ. literarisieren].

STILIZA vb. I. tr. 1. A da (unui text) o forma literara. 2. (Arte) A reprezenta simplificat un obiect din natura, cu pastrarea elementelor esentiale. 3. A prelucra, prin utilizarea elementelor esentiale, un motiv de arta populara intr-o creatie personala. [Cf. fr. styliser].

LITERARIZA vb. tr. a crea cu intentii literare, a cultiva in sens literar. ◊ a da o forma literara (unui cuvant, unei expresii, unui text). – var. literaturiza vb. (< germ. literarisieren)

STILIZA vb. tr. 1. a da unui text o forma literara. 2. (arte) a reprezenta un obiect din natura in linii simplificate si caracteristice. 3. a prelucra, prin utilizarea elementelor esentiale, un motiv de arta populara intr-o creatie personala. (< fr. styliser)

LIRICO-EPIC ~ca (~ci, ~ce) (despre opere, subiecte, forme literare) Care contine elemente specifice genurilor liric si epic. /liric + epic

HIPERURBANISM s. n. schimbare a formei corecte a unui cuvant datorita unei analogii gresite si din dorinta de a-l face sa aiba un aspect mai literar; forma care rezulta din aceasta schimbare. (< fr. hyperurbanisme)

aroman, aromanesc. Forme literare contaminate din Arman si Roman. Aceste forme-s formate gresit de literatii nestiutori. Dupa cum Istrienilor nu le zicem Rumeri, nici Francejilor Francais, cum se numesc ei in limba lor, tot asa e gresit a zice Aroman ild. Roman Macedonean sau Macedoroman.

AGAT, agate, s. n. 1. Varietate cristalina de silice, cu benzi divers colorate, folosita ca piatra semipretioasa. 2. (In forma agata) litera cu corpul de 5,16 puncte tipografice. [Var.: agata s. f.] – Din fr. agate.

ETIMOLOGISM s. n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala a cuvintelor de o forma mai veche a ei, pretinsa a fi mai corecta. – Din fr. etymologisme.

DELTAPLAN ~e n. Aparat de zbor foarte usor (asemanator la forma cu litera greceasca delta), care planeaza in curentul dinamic de panta sau pluteste in curentul termic ascensional. /<fr. deltaplan

ETIMOLOGISM s.n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala de o forma a ei mai veche, pretinsa a fi mai corecta; ortografie etimologica. [< fr. etymologisme].

DEPALATALIZA vb. I. tr., refl. (despre consoane aflate inaintea lui e sau i) a-si pierde, a face sa-si piarda caracterul palatal. II. refl. a reveni, sub influenta limbii literare, la formele fonetice cu labialele sau dentalele nealterate. (< fr. depalataliser)

DEZIOTACIZA vb. tr., refl. a reveni, sub influenta limbii literare, la formele cu dentalele sau cu vocala e nealterate de iot. (< dez- + iotaciza)

DIALOGAT, -A adj. (despre opere literare) in forma de dialog; dialogic. (< dialoga)

MAJUSCUL, -A, majusculi, -e, s. f., adj. (litera sau caracter de litera) care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii si ale cuvintelor cu care incepe o fraza, pentru a individualiza un cuvant intr-un text etc. si care difera de celelalte prin forma si marime; (litera) mare. – Din fr. majuscule.

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

DIALOGAT, -A, dialogati, -te, adj. (Despre opere literare) Compus in forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – V. dialoga.

TABLETA, tablete, s. f. 1. Preparat farmaceutic in forma de disc mic; pastila, pilula, bulin. ♦ Preparat alimentar dulce, solid, prezentat in mici placute in forma dreptunghiulara. 2. (Rar) Caiet de note, de insemnari. 3. Articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o tema de actualitate si adesea ca forma a pamfletului literar. – Din fr. tablette.

CUNEIFORM ~a (~i, ~e) si substantival Care este in forma de cui. litera cuneiforma. ◊ Scriere cuneiforma sistem de scriere, la unele popoare din Orientul antic, cu litere in forma de cuie. [Sil. -ne-i-] /<fr. cuneiforme

DIALOGAT, -A adj. (Despre opere literare) Alcatuit in forma de dialog; dialogic. [< dialoga].

SIGMOID, -A adj. De forma literei sigma. ♦ Valvule sigmoide = cute membranoase situate la originea arterei aorte si a arterei pulmonare. [Pron. -mo-id. / < fr. sigmoide, cf. gr. sigmoeides < sigma – litera sigma , eidos – forma].

ANTOVERB s. n. problema enigmistica, ce consta in prezentarea unui cuvant sub forma unui text literar, unei ilustratii, cerand sa se afle antonimul acestuia, apoi antonimul cuvantului nou aflat. (< anto/nim/ + verb/2/)

DELTOID¹ ~da (~zi, ~de) Care are forma triunghiulara; asemanator cu litera greceasca delta. [Sil. -to-id] /<fr. deltoide

ETIMOLOGISM n. Tendinta de a reforma limba literara apropiind-o de formele ei mai vechi, considerate a fi mai corecte. /<fr. etymologisme

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

SMAL s. n. litera tipografica cu o forma subtire si ingusta. (< germ. Schmal/schrift/)

TRILOGIE s. f. 1. reunire de trei tragedii, ale caror subiecte constituiau fiecare urmarea celui precedent, prezentate la concursurile dramatice din Grecia antica, in cinstea lui Dionysos. 2. serie de trei opere literare sau muzicale care formeaza o unitate. (< fr. trilogie)

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.

AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revolutionara prin care se recurge la masuri premature, care nu tin seama de etapa de dezvoltare respectiva. 2. Curent literar-artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate, recurgand adesea la formule indraznete sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangarda +suf. -ism.

CAPITAL², -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor esentiale ale unei cladiri, ale unei masini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanta exagerata unui fapt, unei afirmatii etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma, de obicei, diferita; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Din fr. capital.

GROTESC, -A, grotesti, adj., GROTESC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul c*********l, neobisnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situatii. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostaza estetica reflectand realitatea in forme fantastice, bizare, disproportionate, c*********le. 2. S. n. Corp de litera de tipar fara picioruse, format din arce si segmente de dreapta de aceeasi grosime. – Din fr. grotesque.

DELTA s. m. invar. A patra litera a alfabetului grecesc (in forma de triunghi). ♦ Fig. Simbol al adevarului; p. ext. adevar. – Cuv. gr.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

CORP¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

DELTA s.m. A patra litera a alfabetului grecesc (in forma de triunghi). ◊ Avion delta = avion cu aripi triunghiulare. ♦ (Fig.) Simbol al adevarului; adevar. [Pl. invar. / < gr. delta].

CREA vb. I. tr. 1. A produce, a face ceva care nu exista mai inainte; a intemeia, a infiinta, a organiza. ♦ A inventa; a plasmui, a nascoci, a compune, a scrie (o opera literara etc.). 2. A pregati, a forma (pentru o misiune, o cariera etc.). 3. (Teatru) A crea un rol = a interpreta cu pricepere si originalitate un rol. [Pron. cre-a, p.i. creez, 3,6 creeaza, 4 cream, ger. creand, part. creat. / cf. lat. creare, fr. creer].

alalt, adj. si pron. – Celalalt. – Numeroase var., datorita comp. cu cel sau cest: alalt, (a)cel(a)lalt, (a)celalalt, celalt, alalalt, (a)cest(a)lalt, (a)cestalalt si aceleasi forme cu grupul final disimilat in -nt. Lat. ille alter (DAR). In limba literara, alalt este arh. sau forma mold., si este inlocuit constant prin celalt (f. cealalta, pl. ceilalti, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanta de vulgaritate.

slovenire, sloveniri, s.f. (inv.) 1. citire litera cu litera, silabisire. 2. silaba. 3. (reg.; in forma: slomnire) ingaimare. 4. (reg.; in forma: slomnire) aparitie treptata; mijire.

roz (-za), adj. – Rosu deschis. – Var. inv. ros. Fr. rose. – Der. roza, s. f. (trandafir), din fr. rose; rozalb, adj. (roz deschis, vorbind despre ten; vin roz), creatie literara; rozaric, adj. (trandafiriu), cuvint format de Alecsandri; rozeta, s. f., din fr. rosette, cu sensul de rezeda ca efect al unei confuzii cu fr. reseda; rozeala, s. f. (culoare de trandafir). – Cf. ruje.

CAPITAL², -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor importante ale unei cladiri, ale unei masini etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma de obicei diferita; (despre litere) majuscul. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Fr. capital.

litera, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ litera mare = majuscula. litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

MEDALION s.n. 1. Bijuterie ovala sau rotunda in care se pastreaza o fotografie sau o mica amintire si care se poarta de obicei la gat. 2. Fotografie sau tablou de forma ovala sau rotunda. 3. Ornament rotund sau oval care cuprinde un basorelief, o inscriptie. ♦ Motiv in forma de romb care se aplica in mijlocul unei tesaturi. 4. Preparat culinar de forma rotunda sau ovala. 5. Scurta scriere literara in proza, articol critic in care se schiteaza portretul unei personalitati. ♦ Spectacol, emisiune etc. dedicata evocarii unui compozitor sau unui scriitor. [Pron. -li-on. / < fr. medaillon, cf. it. medaglione].

MEDALION s. n. 1. bijuterie ovala sau rotunda in care se pastreaza o fotografie, o mica amintire (care se poarta la gat). 2. ornament rotund sau oval de fatada sau de mobilier, care cuprinde un basorelief, o inscriptie. ◊ motiv in forma de romb care se aplica in mijlocul unei tesaturi. 3. preparat culinar de forma rotunda sau ovala. 4. scurta scriere literara in proza, articol critic in care se schiteaza portretul unei personalitati. ◊ spectacol, emisiune dedicata evocarii unui scriitor, muzician etc. (< it. medaglione, fr. medaillon)

TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)

CALIMAH (CALLIMACHOS) (c. 310 -c. 240 i. Hr.), poet si invatat din Alexandria. A scris lucrari de eruditie si a cultivat aproape toate genurile literare. Adept al poeziei lirice de forma concisa. S-au pastrat epigrame si imnuri.

METAGRAMA, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formeaza cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul dat initial. – Din fr. metagramme.

DIALOG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orala (intre doua persoane); discutie; convorbire. 2) forma de convorbire intre personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr. dialoguer

COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

METAGRAMA s.f. Schimbare a unei litere intr-un cuvant. ♦ Joc care consta in a forma cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul initial definit. [< fr. metagramme, cf. gr. meta – dupa, gramma – litera].

CICLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se produce in ciclu; cu proprietatea de a se realiza la intervale regulate; periodic. Criza ~ca. 2) (despre compusi chimici) Care este constituit din molecule ce formeaza un ciclu inchis. 3) (despre opere muzicale sau literare) Care contine cateva parti independente. /<fr. cyclique

MAJUSCULA ~e f. (litera sau caracter) care difera de celelalte prin forma si marime si care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii sau ale cuvintelor cu care incepe o fraza; litera mare. [G.-D. majusculei] /<fr. majuscule

TEXTOLOGIE f. Ramura a filologiei care se ocupa cu studiul textelor (literare sau stiintifice) in vederea publicarii lor in forma autentica. [G.-D. textologiei] /<rus. tekstologhia

calcii (-ie), s. n. – 1. Partea posterioara a talpii piciorului. – 2. Toc de incaltaminte. – 3. La cai, chisita. – 4. Parte posterioara in general (la piciorul cocosilor; talpa, la sanie etc.). – 5. Coaja, bucata de piine. – 6. (Inv.) Sfirsit. – Mr. calcińu, megl. calcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Puscariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcano, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literara a lat. calx. In medicina se foloseste forma lat. calcaneu, ca termen stiintific. – Der. cilciia, vb. (Trans., a pasi).

ADAPTARE s. f. 1. actiunea de a (se) adapta; adaptatie. 2. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen in altul; transpunere in forma scenica, radiofonica sau cinematografica a unei opere literare. (< adapta)

BRILIANT s. n. 1. diamant slefuit in forma de dubla piramida, piatra pretioasa. 2. caracter de litera de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant)

EPIC, -A I. adj. 1. care exprima, in forma de povestire, fapte, idei, sentimente. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde totalitatea productiilor literare cu caracter narativ. 2. (fig.) demn de o epopee, de mari proportii. II. s. f. totalitatea operelor literare apartinand genului epic. (< fr. epique, lat. epicus, gr. epikos)

AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.

DIALOG s.n. 1. Conversatie, convorbire intre personajele unei opere dramatice; forma in care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ Scriere redactata sub forma de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, fiind executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discutie intre doua persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].

COMPUNE vb. I. tr. 1. a alcatui, a forma un intreg. 2. a crea, a elabora o opera literara, muzicala etc. II. refl. a consta, a fi alcatuit din... (<lat. componere)

EPIC, -A adj. Care exprima, in forma de povestire, fapte, idei, sentimente. ◊ Gen epic – gen literar care cuprinde totalitatea productiilor literare cu caracter narativ. ♦ (Fig.) Demn de o epopee, grandios, de mari proportii. [Cf. fr. epique, lat. epicus, gr. epikos].

sloveni, slovenesc, vb. IV (inv.) 1. a citi cu greu, pronuntand litera cu litera sau silaba cu silaba; a silabisi. 2. (reg.; in forma: slomni) a ingaima; a sopti. 3. (reg.) a incerca sa invete; a incepe sa priceapa. 4. (reg.; despre melodii, cantece etc.) a incerca sa descifreze sau sa deprinda. 5. (refl.; reg.; in forma: slomni) a se zvoni, a se anunta. 6. (fig.; reg.; despre lumina, culori, in forma: slomni) a aparea treptat; a miji; a se distinge cu greutate. 7. a banui; a dibui.

TRILOGIE, trilogii, s. f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinand aceluiasi autor, care formeaza o unitate, avand personaje comune si reprezentand de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.

PLACHETA ~e f. 1) Carte mica si subtire care cuprinde opere literare (in special in versuri) de dimensiuni reduse. 2) Medalie de forme diferite avand pe una din fete executate un basorelief sau o inscriptie, batuta cu ocazia unui mare eveniment, in cinstea unei personalitati sau care se ofera ca premiu in competitiile sportive. /<fr. plaquette

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

ETIMOLOGISM s. n. tendinta de a reforma limba romana literara de la sfarsitul sec. XIX, apropiind-o de o forma a ei mai veche. (< fr. etymologisme)

cronograma f., pl.e (fr. chronogramme, d. vgr. hronos, timp, si gramma, litera). Joc de spirit in care literele (dupa numeratiunea romana) formeaza o data istorica: franCorVM tVrbIs sICVLVs fert fVnera Vesper. Aici literele numerale adunate MCCLVVVVVVII dau data de 1282, cind au fost Vesperele siciliene.

POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.

EPISTOLA ~e f. 1) Comunicare in scris, transmisa cuiva (de obicei, prin posta); scrisoare; ravas. 2) Specie literara in care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic sub forma de scrisoare. [G.-D. epistolei] /<lat. epistola

ADAPTARE s.f. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; adaptatie; modificare ajustare; (concr.) lucru ajustat. ♦ acomodare a organismelor, a simturilor etc. la mediul inconjurator. ♦ Prelucrare a unei opere pentru a trece dintr-un gen in altul; transpunere in forma scenica sau cinematografica a unei idei sau a unei opere literare. [Pl. -tari. / < adapta].

AVANGARDA s. f. 1. detasament care se trimite in fruntea unei trupe in mars spre a face siguranta pe directia de deplasare a acesteia. 2. clasa, grup social, organizatie politica conducatoare, care se situeaza pe pozitiile cele mai inaintate in cadrul unei miscari sociale, politice, nationale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. miscare literar-artistica complexa si eterogena, care, afisand o respingere totala a formelor consacrate si a traditiei, proclama ostentativ si polemic necesitatea innoirii, asumandu-si rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)

CUNEIFORM, -A I. adj. in forma de cui. ♦ scriere ~a = sistem de scriere cu litere in forma de cuie, la unele popoare din Orientul antic. ◊ (s. f.) litera folosita in acest sistem de scriere. II. s. n. os al tarsului. (< fr. cuneiforme)

EPIGON s. m. 1. denumire data fiilor celor sapte comandanti la asediul Tebei. ◊ diadoh. 2. urmas lipsit de o**********e, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei scoli literare. 3. (biol.) descendent al unui tip animal care prezinta variatie in forma. (< germ. Epigone, fr. epigone, lat. epigonus, gr. epigonos)

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

compozitiune f. (lat. com-positio, -onis. V. pozitiune). Actiunea de a compune. Felu partilor, modu in care ele formeaza intregu. Combinatiunea (proportiunea) elementelor care formeaza un corp compus. Ori-ce productiune a spiritului: compozitiuni muzicale, literare. Asezarea literelor la tipar (V. zat). – Si -itie.

READ [ri:d], Sir Herbert Edward (1893-1968), scriitor, eseist, critic literar si de arta englez. Prov. univ. la Edinburgh. Promotor al curentelor artistice moderne („forma in poezia moderna”, „Semnificatia artei”, „Filozofia artei moderne”, „Imagine si idee”, „Originile formei in arta”). Sinteze critice („Fazele poeziei engleze”, „Eseuri de critica literara”). Lirica imagistica cu implicatii metafizice („Metamorfozele lui Phoenix”, „O lume in razboi”, „Poeme”, „Ferma lunii”). Memorialistica.

CREA, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista inainte; a intemeia, a produce, a infiinta; a organiza. ♦ A inventa, a nascoci; a concepe, a compune o opera literara, o bucata muzicala etc. 2. A pregati, a instrui pe cineva, a forma pentru o cariera sau pentru o misiune. 3. (Teatru, in expr.) A crea un rol = a da viata unui personaj, a interpreta cu pricepere si originalitate un rol dintr-o piesa de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. cream, ger. creand] – Din fr. creer, lat. creare.

SLEFUI, slefuiesc, vb. IV Tranz. 1. A prelucra o suprafata dura prin frecare, pilire, taiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumita forma; a lustrui. ♦ Fig. A cizela, a retusa, a perfectiona un text literar. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A taia suprafata unei pietre (pretioase) in fatete fine (pentru a-i mari valoarea si stralucirea). – Din germ. schleifen.

DIALECTISM ~e n. Cuvant, expresie, forma gramaticala ce tine de un dialect, dar folosite si in limba literara (mai ales in operele artistice). /cf. it. dialectissimo

literaR ~a (~i, ~e) Care tine de literatura; propriu literaturii. ◊ Limba ~a forma cea mai aleasa, cea mai corecta a limbii unui popor. /<fr. litteraire, lat. litterarius

BLOC¹ s.n. 1. Bucata, masa mare dintr-o materie grea si tare; corp, obiect dintr-o bucata. ♦ Bloc continental = sector al scoartei terestre de mari dimensiuni, inconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adancime. ♦ (Poligr.) Caracter de litera, inrudit cu caracterul grotesc. 2. Gramada de obiecte, de lucruri etc. care formeaza o masa unica. ◊ In bloc = impreuna, laolalta, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de marci postale, neseparate intre ele, desprinse impreuna dintr-o coala. 3. Pachet, mapa de foi de hartie egale prinse impreuna, servind pentru a face insemnari, desene etc. 4. Piesa metalica turnata, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din statie. ◊ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire intre trenuri care circula sau manevreaza pe aceeasi linie. 6. Grup de voleibalisti care sar la fileu pentru a impiedica pe adversari sa inscrie un punct dintr-o lovitura de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].

CUNEIFORM, -A adj. Care este in forma de cui; cuneat. ◊ Scriere cuneiforma = sistem de scriere cu litere in forma de cuie, folosita de unele popoare din Orientul antic. // s.f. litera folosita in acest sistem de scriere. // s.n. Unul din oasele tarsului. [Pron. -ne-i-. / < fr. cuneiforme, cf. lat. cuneus – cui, forma – forma].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

MOZAIC¹ s. n. 1. lucrare ornamentala din bucati mici de marmura, sticla etc. colorate diferit, care formeaza figuri geometrice, flori etc. 2. combinatie de diferite elemente, culori etc. ◊ opera literara care contine multe elemente armonios ordonate. ◊ compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde doua tipuri de tesuturi diferite genetic. 4. boala a unor plante cauzata de un virus, un amestec de pete galbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaique, it. mosaico)

consonant, -a adj. (lat. consonans, -antis, care suna impreuna. V. disonant). format din consonante: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e. Gram. litera care nu se poate pronunta de cit in unire c´o vocala, ca b, d, n, v s. a. – Si consoana, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. consona).

BATARD, -A, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care este intermediar intre scrierea ronda si cea cursiva; (despre penite) care are forma potrivita spre a servi la acest fel de scriere; bastard. ♦ (Substantivat, f.) litera din aceasta scriere. – Din fr. batard.

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

REDUPLICA vb. I. tr. 1. (Rar) A dubla. 2. A repeta intr-un cuvant o silaba sau o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvant nou. [P.i. reduplic. / < it. reduplicare].

REDUPLICA vb. tr. 1. a dubla. 2. a repeta intr-un cuvant o silaba, o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica ori pentru a forma un cuvant nou. (< lat. reduplicare)

HIPERCORECTITUDINE, hipercorectitudini, s. f. (Lingv.) Greseala de limba care consta in folosirea de forme hipercorecte, datorita efortului constient al vorbitorilor de a se conforma mecanic normelor limbii literare. – Hiper – + corectitudine.

SCHELET s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)

CIZELA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.

VARIANTA ~e f. 1) forma a unui lucru, a unui fenomen sau a unei actiuni care variaza partial fata de forma de baza. 2) lingv. Unitate lingvistica (cuvant, imbinare, pronuntie) care variaza partial fata de normele literare. ~ stilistica. [Sil. -ri-an-] /<fr. variante

NEOCLASICISM s.n. Tendinta artistica si literara de a reinvia anumite trasaturi ale clasicismului (reintoarcerea la idealurile antice, echilibru, simetrie, reconsiderarea formei, orizonturi mai calme). [Cf. fr. neo-classicisme, it. neoclassicismo].

PEISAJ s.n. 1. Colt din natura care formeaza un tot estetic; priveliste. ♦ Tablou, desen, fotografie, care infatiseaza un colt din natura. 2. Compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 3. (Fig.) Aspect al societatii, al literaturii etc. [Var. peisagiu s.n. / < fr. paysage].

JUNIMISM s. n. miscare literar-culturala si politica din a doua jumatate a sec. XIX, care a pledat impotriva „formelor fara fond” si a oricaror excese. (< „Junimea” + -ism)

ORIGINAL, -A adj. 1. (despre acte, opere literare si artistice; si s. n.) primul exemplar; produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv, autentic. ♦ in ~ = in forma primara, neimitat, necopiat; netradus. 2. spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou, inedit. ◊ (despre artisti, scriitori etc.) care creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (si s. m. f.) iesit din comun, neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. (< fr. original, lat. originalis)

SINAGRAMA s. f. problema enigmistica constand in prezentarea unui cuvant din care trebuie sa se extraga o litera, ce urmeaza sa fie adaugata la inceputul sau sfarstiul unui sinonim al cuvantului nou format, obtinandu-se un cuvant nou. (< sin/onim/ + /ana/grama)

TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.

ELEV, -A s.m. si f. 1. Cel care invata intr-o scoala, care urmeaza o forma de invatamant mediu sau elementar. 2. Discipol, adept, urmas, invatacel al unui maestru, al unei scoli literare, al unei doctrine etc. [< fr. eleve, cf. elever – a educa].

ELEV, -A s. m. f. 1. cel care invata intr-o scoala, care urmeaza o forma de invatamant mediu sau elementar. 2. discipol, adept, urmas, invatacel al unui maestru, al unei scoli literare, doctrine etc. (< fr. eleve)

TEMATIC, -A I. adj. 1. referitor la o tema. ♦ vocala ~a = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta si care, impreuna cu radacina, formeaza tema. 2. alcatuit pe anumite teme. II. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. (< fr. thematique, /II/ germ. Thematik)

EPISTOLA, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literara in versuri apartinand poeziei didactice, in care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic etc. sub forma de scrisoare. – Din lat. epistola.

VERS ~uri n. 1) Rand de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta. 2) Scurta creatie literara in versuri; poezie. ◊ ~uri libere versuri care au diferite masuri. ~uri albe a) versuri fara rima; b) poezie continand astfel de versuri. /<lat. versus, fr. vers, it. verso

COMPUNE vb. III. tr. 1. A alcatui, a forma un intreg. ♦ refl. A consta, a fi alcatuit din... 2. A crea, a face o opera artistica (literara, muzicala etc.). [P.i. compun, perf.s. -usei, conj. -na, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer].

F******M s.n. Curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit de fronda, o negatie totala a formelor traditionale si o orientare spre cultul masinismului, al ritmului halucinant al civilizatiei si al tehnicii moderne. [Cf. fr. f*******e, it. f*******o].

BAROC, -A, baroci, -ce, adj., s. n. (Stil artistic) care este caracterizat prin cultivarea formelor grandioase, prin libertatea formelor si bogatia ornamentatiei arhitecturale.** (Despre constructii, mobila, sculptura, pictura etc.) Care este realizat in acest stil.** (Stil literar) caracterizat printr-o mare libertate si fantezie de exprimare. – Din fr. baroque.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascutit, aschii dintr-o bucata de lemn, de piatra etc., pentru a da materialului o forma oarecare; a ciocarti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrari (literare, stiintifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A capata deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. coplja, scr. copljiti.

CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme

MORALA ~e f. 1) forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza idei, conceptii, convingeri privind comportarea individului in societate. 2) Disciplina care se ocupa cu studiul acestei forme a constiintei sociale. 3) Observatie cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusa dintr-un eveniment sau dintr-o opera literara. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale

UNCIAL, -A I. adj. (despre scrieri) cu unciale. II. s. f. litera majuscula in inscriptii, la titlurile cartilor etc., din literele romane capitale, corespunzatoare literelor capitale moderne, dar cu forme mai rotunjite. (< lat. uncialis, fr. oncial)

MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. Element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. Scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.

SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

MANSETA, mansete, s. f. 1. Partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ Partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

PLASTICITATE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela usor prin apasare. ♦ Proprietatea a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pasta care isi mentine coeziunea dupa ce a fost framantata si uscata. 2. Insusirea a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvant etc. de a evoca ceva in mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticite.

SARJA, sarje, s. f. I. Incarcatura normala a unui cuptor metalurgic, constituita din straturi alternative de minereu, fondant si combustibil. ♦ Cantitate de metal lichid obtinuta intr-un cuptor metalurgic la o singura operatie de elaborare. ♦ Proces de incarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. II. 1. Atac violent, in goana cailor, al cavaleriei asupra inamicului, cu sabia sau cu lancea. 2. (Sport) Atac impetuos asupra adversarului. III. 1. Creatie literara, in general de dimensiuni reduse, care prezinta trasaturile negative, ridicule ale unei situatii sau ale unui personaj intr-o forma ingrosata, exagerata, c**********a. 2. (Teatru) Interpretare voit exagerata, prin sublinieri ingrosate ale trasaturilor unui personaj, folosita de obicei in comedia bufa. – Din fr. charge.

EPIC, -A, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei intamplari reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proportii vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare apartinand genului epic. – Din fr. epique, lat. epicus.

CUNEIFORM, -A, cuneiformi, -e, adj. Care este in forma de cui. ◊ Scriere cuneiforma = sistem de scriere cu litere in forma de cuie sapate in piatra sau imprimate pe tablite de argila, folosit de unele popoare orientale antice. ♦ (Substantivat, f.) litera folosita in acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cuneiforme.

UNCIALA s.f. (Poligr.) litera majuscula intrebuintata in inscriptii, la titlurile cartilor etc., derivata din literele romane capitale, corespunzatoare literelor capitale moderne, dar cu forme mai rotunjite. [Pron. -ci-a-, pl. -le. / cf. lat. uncialis, fr. oncial, it. unciale].

CONSOANA s.f. Sunet format in special din zgomote produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea sau stramtarea acestuia; consonanta; semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. [< lat. consona, cf. fr. consonne].

CARDUCCI, Giosue (1835-1907), poet si critic italian. Opera cu o tematica predominant clasica, solemna, impregnata de un melancolic sentiment al naturii si admiratiei pentru antichitate, vadind o deosebita grija pentru forma („Rime noi”, „Poezii noi”, „Ode barbare”). Poet national si civic, a cintat libertatea Italiei, eroii trecutului, idealurile generoase. Critica literara („Despre dezvoltarea literaturii nationale”). Premiul Nobel (1906).

HIPERURBANISM s.n. Schimbare a formei corecte a unui cuvant datorita unei analogii gresite si din dorinta de a-l face sa aiba un aspect mai literar; hipercorectitudine. [< fr. hyperurbanisme, cf. gr. hyper – in exces, lat. urbs – oras].

PARNASIANISM s.n. Curent sau scoala literara franceza in a doua jumatate a sec. XIX, care cultiva o poezie picturala, rece si impersonala, caracterizandu-se prin cultul formei si printr-un estetism exagerat. [< fr. parnassianisme, cf. Parnasul contemporan – revista franceza (1866-1876)].

EMPATIE s. f. 1. (Fil.) forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva. 2. Tendinta a receptorului de a trai afectiv, prin transpunere simpatetica, viata eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.

PRELUCRA, prelucrez, vb. I. Tranz. 1. A modifica forma, dimensiunile, constitutia sau aspectul unui material (pentru a obtine produse finite, materii prime etc.). ♦ A adapta unor scopuri determinate o opera literara, stiintifica etc. 2. A expune, a explica, a analiza in fata unei adunari continutul unor documente, al unei rezolutii, al unui articol din presa etc. ♦ A cauta sa convinga pe cineva sa faca ceva, sa recunoasca ceva etc. – Pre² + lucra.

CONSOANA, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea (urmata de deschidere brusca) sau prin stramtoarea acestuia; semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona.

STIH ~uri n. 1) inv. pop. Rand de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta; vers. 2) mai ales la pl. rar Creatie literara scurta in versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu

MONOGRAMA s.f. Semn scris, gravat etc. format prin reunirea unor initiale ale numelui cuiva. [Var. monogram s.n. / < fr. monogramme, cf. lat., gr. monogramma < gr. monos – unic, gramma – litera].

GROTESC, -A I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetica reflectand realitatea, contrar sublimului, in forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentatie de origine romana, reintrodus in epoca Renasterii, din pictura sau sculptura decorativa cu figuri grotesti. 3. litera de tipar fara picioruse, din combinatii cu arce si segmente de dreapta. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)

L s. m. invar. 1. A cinsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (consoana sonanta lichida laterala dentala). 2. Cifra romana cu valoarea 50. 3. (MED.) Abreviere pentru vertebra lombara sau radacina nervoasa lombara, urmata de numar. 4. forma neaccentuata (scurta) de acuzativ a pronumelui personal el. 5. Simbol pentru lira².

COMPUNE, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui intreg) A forma, a alcatui un intreg. ♦ Refl. (Despre un intreg) A fi alcatuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o opera literara, muzicala etc. [Perf. s. compusei, part. compus] – Din lat. componere (dupa pune).

CONFESIUNE ~i f. 1) Comunicare a unor fapte sau ganduri ascunse; spovedanie; confidenta. 2) Ritual crestin constand in marturisirea pacatelor pentru a obtine iertarea lor; spovedanie. 3) forma a constiintei sociale, in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de forte si fiinte supranaturale; religie; cult; credinta. 4) Scriere literara cu caracter autobiografic, in care autorul este de o sinceritate totala. [Art. confesiunea; G.-D. confesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. confession, lat. conffesio, ~onis

CUNUNA ~i f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoaba; coroana. ◊ ~ de lauri coroana cu care erau incununati in antichitate invingatorii (in razboi, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroana care se tine deasupra capetelor mirilor in timpul oficializarii cununiei. 3): ~ de munti, de paduri lant de munti, de paduri dispuse in forma de cerc. 4): ~ de ceapa, de usturoi ceapa sau usturoi cu coada uscata impletita in forma de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona

MACARONISM s. n. 1. miscare literara din sec. XVI-XVII care parodia si satiriza pedantismul moravurilor cavaleresti, prin compozitii burlesti, scrise intr-o limba impestritata cu cuvinte si forme latine si latinizate. 2. cuvant, expresie specifica macaronismului (1). 3. apartenenta la macaronism (1). (< fr. macaronisme)

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

SCHITA, schite, s. f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural in care autorul contureaza in linii mari si caracteristice un subiect care il preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ Plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ Lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care infatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)

REGIONALISM (‹ fr.) s. n. 1. Miscare sau doctrina care pornind de la existenta unor entitati regionale in unele provincii ale unei tari duc la o activitate descentralizatoare, independenta de capitala; supraapreciere a unei provincii; patriotism local. 2. (LINGV.) Fapt de limba existent numai intr-o anumita regiune, caracteristic pentru un anumit grai. R. sunt de obicei de natura lexicala (cuvinte, de ex. mold. curechi „varza”) si fonetica (variante ale cuvintelor existente in limba comuna, de exemplu pronuntarea banateana frace pentru frate); exista insa si r. gramaticale-morfologice (forme flexionare) si sintactice (constructii). R. sunt folosite pentru culoarea locala in limba literaturii artistice, unele dintre ele devenind cu timpul bunuri ale limbii literare. Sin. provincialism.

MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv

MONTAJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film intr-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (In pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].

DELTA s.f. Portiune de pamant de forma triunghiulara, cuprinsa intre bratele unui fluviu si rezultata din depunerile de mal si de nisip la varsarea acestuia in mare. [< fr., it. delta, cf. delta (Δ, δ) – litera a alfabetului grecesc].

HIPERCORECTITUDINE s. f. greseala de limba izvorata din necunoasterea adevaratei forme a etimonului unui cuvant de catre vorbitor si din teama acestuia de a nu gresi, din efortul constient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare. (dupa fr. hypercorrection)

IDEE s.f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. 2. Gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gand, opinie, parere, convingere, judecata. ◊ Idee fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idee, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].

ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

HADIT (HADITH) (arab. „vorbire, naratiune”) subst. Corpus literar pastrat si transmis din generatie in generatie de un sir sau „lant” de transmitatori sau „garanti” care coboara in istorie pana la Mahomed si persoanele apropiate lui, formand un supliment sau indrumar mai detaliat al mesajului coranic. Culegerile h. s-au conturat abia in sec. 9.

TEORIE, teorii, s. f. 1. forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

VERSIUNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau stiintifice dintr-o limba in alta. ◊ Loc. adj. si adv. In versiune originala = care nu a fost sau fara a fi tradus in alta limba. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificari (in raport cu o forma considerata de baza). 3. Maniera (personala) de a prezenta, de a interpreta o intamplare, un fapt, o afirmatie. 4. Manopera care consta in schimbarea pozitiei fatului in uter pentru a facilita nasterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version.

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea Generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. Acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

literaTURA s.f. 1. forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)

C s. m. invar. 1. A cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (semiclusiva prepalatala surda in grupurile ce, ci, oclusiva palatala in grupurile che, chi si oclusiva velara surda in celelalte pozitii). 2. (MUZ.) a) Notatie literala pentru sunetul do; b) Semn de masura de 4 timpi si, respectiv (in forma ¢), de 2 timpi. 3. Cifra romana cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat intre limbajele de asamblare si limbajele de nivel inalt, orientate catre aplicatie.

EXPRESIONISM s.n. 1. Curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)

GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.

fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. Origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. Pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.

ARTA s.f. 1. forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

MORALA s.f. 1. forma a constiintei sociale care cuprinde anumite idei, conceptii, convingeri privind normele de convietuire si de comportare a oamenilor in raporturile dintre ei si fata de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojana. 3. Parte a unei fabule care contine o invatatura; concluzie moralizatoare desprinsa dintr-o scriere literara. [Cf. fr. morale, lat. moralis].

PEISAJ s. n. 1. colt din natura care formeaza un ansamblu estetic; priveliste. 2. gen de pictura sau grafica avand ca obiect reprezentarea privelistilor din natura; tablou, desen, fotografie care infatiseaza un peisaj (1). ◊ (geogr.) mediu care se diferentiaza printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna etc.) 3. compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 4. aspect al societatii, al literaturii etc. (< fr. paysage)

CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.

PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.

BALOTA 1. Nicolae B. (n. 1925, Cluj), critic literar roman. Stabilit in Germania. Eseuri, articole, studii („Euphorion”, „Labirint”, „De la Ion la Ioanide”); monografii („Urmuz”, „Al. Philippide”). 2. Ileana B. (1929-1996, n. Cluj), artist decorator roman. Sora cu B. (1). Pornind de la tehnicile traditionale ale tesutului, ajunge la o arta moderna ca structura si compozitie, fie in tapiserie, fie in formele tridimensionale (seria „Dealuri”).

PEISAJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natura care formeaza un ansamblu artistic si este prinsa dintr-o singura privire; priveliste; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultand din combinarea factorilor naturali cu factorii creati de om. 2. Gen de pictura sau de grafica avand ca obiect reprezentarea cu precadere a privelistilor din natura; (concr.) tablou, fotografie care reprezinta un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii in opere literare; compozitie literara descriptiva. [Pr.: pe-i-. – Var.: peisagiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.

ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 2. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicatie, almanah, magazin cu caracter stiintific-literar. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium).

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.

PAZ, Octavio (1914-1998), poet si eseist mexican. Fondator a numeroase publicatii literare si politice; participant la Razboiul Civil din Spania. Numeroase calatorii in S.U.A., Franta, Japonia, India s.a., care i-au influentat opera. Dupa debutul sau suprarealist („Radacina omului”), se orienteaza catre o lirica de mare bogatie imagistica si expresie somptuoasa, cultivand motivele iubirii, singuratatii si mortii („Piatra de Soare”, „Salamandra”, „Anotimpul violent”, „Libertate pe cuvant”); a experimentat si poezie spatiala („Versantul estic”). Eseurile sale sunt marturia unui talent puternic ancorat in realitatile mexicane, deschis la toate formele culturii („Labirintul singuratatii”, „Semnele in rotatie”, „Conjunctii si disjunctii”, „Canibalul umanist”). Premiul Nobel pentru literatura (1990).

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).

GALERIE s. f. 1. cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ◊ canal sapat de animale in sol. ◊ excavatie miniera in forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atarna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)