Rezultate din textul definițiilor
ESPERANTO s. n. limba artificiala formata din elementele de vocabular si de gramatica imprumutate din cele mai raspandite limbi europene. (< fr. esperanto)
IDO s. n. limba artificiala formata prin simplificarea limbii esperanto. (< fr. ido)
VOLAP'UK s. n. limba artificiala cu caracter international, din elemente de vocabular din limbile germanice si cu flexiune gramaticala arbitrara. (< germ. Volapuk, fr. volapuk)
ESPERANTO s. n. limba artificiala, formata din elemente de vocabular si de gramatica imprumutate din cele mai raspandite limbi europene, creata cu scopul de a deveni limba internationala. – Din fr. esperanto.
ITALIENISM, (1) italienisme, s. n. 1. Element de jargon imprumutat (fara necesitate) din limba italiana. 2. Curent lingvistic din sec. XIX care urmarea sa apropie prin mijloace artificiale limba romana de italiana. [Pr.: -li-e-] – Din it. italianismo, fr. italianisme.
ESPERANTO n. limba artificiala creata la sfarsitul sec. XIX din elemente de vocabular ale celor mai raspandite limbi europene pentru a servi drept limba internationala. /<fr. esperanto
IDO n. limba artificiala internationala creata prin simplificarea limbii esperanto. /<fr. ido
VOLAPUK [pr.: volapiuc] n. limba artificiala cu caracter international. /<germ. Volapuk, fr. volapuk
VOLAPUK s.n. limba artificiala formata din elemente de vocabular din limbile germanice, mai ales din limba engleza, si cu flexiune gramaticala foarte arbitrara, creata in 1879 de pastorul german Johann Schleyer. [< fr. volapuk, germ. Volapuk, cf. engl. world – univers, speak – a vorbi].
ITALIENISM s.n. 1. Element de jargon de origine italiana. 2. Curent lingvistic initiat de I. Heliade-Radulescu, care urmarea apropierea prin mijloace artificiale a limbii romane de limba italiana. [Pron. -li-e-. / cf. fr. italianisme].
ITALIENISM s. n. 1. cuvant, expresie, element de jargon de origine italiana. 2. curent lingvistic initiat de I. Heliade Radulescu, care urmarea apropierea, prin mijloace artificiale, a limbii romane de limba italiana. 3. habitudine, caracter italian. (< it. italianismo, fr. italianisme)
ITALIENISM ~e n. 1) Curent lingvistic aparut in sec. XIX, care cauta in mod artificial sa apropie limba romana de limba italiana. 2) Imprumut lexical din limba italiana. /italian + suf. ~ism
PASARESC, -EASCA, pasaresti, adj. (Rar) 1. Care apartine pasarilor, privitor la pasari, de pasari, pentru pasari. 2. (Substantivat, adesea ironic sau glumet) limba, limbaj greu de inteles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasare + suf. -esc.
CULTISM, cultisme, s. n. Afectare, bogatie cautata, artificiala a stilului. ♦ Greseala de limba a carei origine o constituie dorinta de a se exprima mai literar, mai putin banal. – Din fr. cultisme.
limbaJ s. n. 1. proces de comunicare a ideilor si sentimentelor prin mijlocirea limbii ◊ (inform.) sistem de caractere si simboluri folosit in programare. ♦ ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne conventionale. 2. limba. ◊ fel caracteristic de exprimare. ◊ (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. (dupa fr. langage)
limbaJ s.n.1. Procesul de exprimare, de comunicare a ideilor si a sentimentelor prin mijlocirea limbii. ♦ Sistem de semne servind pentru comunicarea informatiilor. ◊ limbaj formalizat = limbaj artificial, alcatuit dintr-un sistem de semne conventionale. 2. limba. ♦ Mod de exprimare. ◊ limbaj artistic = modalitate de comunicare specifica artei. ♦ (Fig.) Orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. [Pl. -je, -juri, var. limbagiu s.n. / cf. it. linguaggio, fr. langage].
limbaJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare si de comunicare a ideilor, sentimentelor si dorintelor, specifica oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. ◊ ~ natural sistem de sunete articulate care functioneaza prin traditie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care functioneaza pe baza unei conventii. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limba. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limba + suf. ~aj
SINTETIC, -A adj. 1. De sinteza; obtinut prin sinteza. ♦ Spirit sintetic = spirit care face usor sinteza lucrurilor; limba sintetica = limba care exprima raporturile gramaticale cu ajutorul sufixelor si al desinentelor. 2. (Despre produse) Fabricat pe cale artificiala. [< fr. synthetique, cf. gr. syntetikos].
PALAT1 s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine2 ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine2, acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul1 in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului1, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
SINTETIC, -A adj. 1. (si adv.) de sinteza; obtinut prin sinteza. ♦ spirit ~ = spirit care face usor sinteza lucrurilor; limba ~a = limba flexionara in care raporturile gramaticale se exprima prin atasarea afixelor la tema cuvantului. 2. (despre produse) fabricat pe cale artificiala. (< fr. synthetique, gr. synthetikos)
acera (acere), s. f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. aliga, sp. aguila, port. aguia. Cuvintul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare in texte vechi nici autentic populare; astfel incit poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede DAR; insa filologul avea, in acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s. f., care inca se mai foloseste, in limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).
SINTETIC, -A, sintetici, -ce, adj. 1. Care tine de sinteza, privitor la sinteza; obtinut prin sinteza. ◊ Spirit sintetic = spirit care opereaza mai mult prin sinteza decat prin analiza, care face usor sinteza lucrurilor. limba sintetica = limba in care raporturile gramaticale se exprima, de obicei, prin adaugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificiala (din doua sau din mai multe elemente). – Din fr. synthetique.
CONVENTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de conventie; propriu unei conventii. Valoare ~a. limba ~a. Semn ~. 2) Care corespunde unei conventii sociale invechite; in conformitate cu o conventie perimata. Politete ~a. Purtare ~a. 3) (despre fire, caractere etc.) Care contine o prefacatorie; lipsit de naturalete; prefacut; artificial. ◊ Armament ~ armament care nu include arme atomice. Mijloace ~e mijloace clasice. [Sil. -ti-o-] /<fr. conventionnel, lat. conventionalis