Rezultate din textul definițiilor
MEDULAR, -A, medulari, -e, adj. Care apartine maduvei spinarii sau maduvei osoase, care se refera la maduva spinarii sau la maduva osoasa ori are caracterele ei; care alcatuiesc maduva. ◊ Canal medular = canal in interiorul coloane vertebrale, in care se afla maduva spinarii; canal rahidian. – Din fr. medullaire.
MEDULOTRANSFUZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu maduva osoasa, efectuata pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boala de iradiere, anemie grava etc. – Din fr. medullo-transfusion.
MIELOBLAST, mieloblaste, s. n. (Biol.) Celula tanara nediferentiata din maduva osoasa care produce leucocitele polinucleate din sange. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. myeloblaste, engl. myeloblast.
MIELOCIT, mielocite, s. n. (Biol.) Celula precursoare a leucocitelor care se gaseste normal in maduva osoasa rosie si care apare in sange in cazuri de leucemie. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. myelocyte, engl. myelocyte.
MIELOM, mieloame, s. n. Boala maligna avand originea in maduva osoasa, caracterizata prin aparitia unor tumori pe oasele late. [Pr.: -mi-e-. – Pl. si: mielomuri] – Din fr. myelome.
MEDULOCULTURA s.f. (Med.) Metoda de diagnostic in bolile infectioase, constand din cultivarea germenilor din maduva osoasa. [< fr. medulloculture].
MEGACARIOBLAST s.n. Celula mare, cu protoplasma hialina si foarte bazofila, ocupata aproape in intregime de nucleu, care se gaseste in maduva osoasa. [Pron. -ri-o-. / < fr. megacaryoblaste, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, blastos – vlastar].
MIELOCIT s.n. Nucleu al celulelor nervoase din maduva osoasa rosie. [Pron. mi-e-. / < fr. myelocyte, cf. gr. myelos – maduva, kytos – celula].
NORMOBLASTOZA s.f. (Biol.) Prezenta normoblastelor in sange sau in maduva osoasa. [< fr. normoblastose].
MEDULOTRANSFUZIE s.f. (Med.) Transfuzie efectuata cu maduva osoasa. [Gen. -iei. / < fr. medullotransfusion].
PANMIELOFTIZIE s.f. (Med.) Distrugere a celulelor maduvei osoase hematopoietice, care fabrica elementele celulare ale sangelui. [Gen. -iei. / < fr. panmyelophtisie, cf. gr. pas – tot, myelos – maduva osoasa, phthisis – distrugere].
CALCIMIELIE s. f. procent ridicat de calciu in maduva osoasa. (< fr. calcimyelie)
GLICOMIELIE s. f. prezenta zaharului in maduva osoasa. (< fr. glycomyelie)
LEUCOBLASTOZA s. f. inmultire excesiva a leucoblastelor in maduva osoasa sau in sange. (< fr. leucoblastose)
MEDULOCULTURA s. f. metoda de diagnostic in bolile infectioase, constand din cultivarea germenilor din maduva osoasa. (< fr. medulloculture)
MEDULOTRANSFUZIE s. f. transfuzie cu maduva osoasa. (< fr. medullo-transfusion)
MEGACARIOCITOZA s. f. abundenta excesiva, in maduva osoasa, a megacariocitelor. (< fr. megacaryocytose)
MIELOCIT s. n. celula din maduva osoasa, care provine din mieloblast. (< fr. myelocyte)
MIELOGEN, -A adj. (despre leucocite) care isi are originea in maduva osoasa. (< fr. myelogene)
MIELOGRAMA s. f. 1. prezentare procentuala a diferitelor componente celulare din maduva osoasa. 2. radiografie a maduvei. (< fr. myelogramme)
MIELORETICULOZA s. f. reticuloza localizata in maduva osoasa. (< fr. myeloreticulose)
RETICULINA (‹ fr.) s. f. (BIOCHIM.) Substanta stimulata, de natura proteica, prezenta in componenta tesutului reticulo-endotelial si care poate fi extrasa din organele bogate ale acestui tesut (maduva osoasa, ficat, ganglioni limfatici, suprarenale, splina).
RETICULO-ENDOTELIAL (RETICULOHISTIOCITAR) (< fr.) Sistem ~ = componenta a sistemului imunitar al organismului, reprezentata de o clasa de celule numite macrofage sau histiociti. care sunt raspandite difuz in toate organele corpului, atingand concentratii mari in maduva osoasa, ficat, splina si ganglioni limfatici. Celulele s.r. recunosc si distrug particulele straine, microorganismele patogene si resturi de celule, ca si celulele si tesuturile anormale sau imbatranite (ex. macrofagele din splina distrug eritrocitele si trombocitele batrane).
maduva s. f. 1. Substanta moale, de culoare galbuie sau rosie, aflata in canalul oaselor, care ajuta la formarea sangelui si a tesutului osos. ◊ maduva spinarii = parte a sistemului nervos central aflata in interiorul coloanei vertebrale, care coordoneaza reflexele neconditionate somatice si vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Pana in maduva sau pana in (sau la) maduva oaselor = pana in adancul fiintei, al sufletului; profund, adanc. 2. Zona interioara, centrala, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. seva, mazga. 3. Fig. (Rar) Partea esentiala a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esenta, miez. – Lat. medulla.
PANMIELOFTIZIE s. f. Boala a maduvei osoase caracterizata prin scaderea pana la disparitie a celulelor care fabrica elementele celulare ale sangelui. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. panmyelophtisie.
MEDULITA, medulite, s. f. (Med.) Inflamatie a maduvei osoase. – Din fr. medullite.
MIELOPATIE, mielopatii, s. f. Denumire generica pentru bolile maduvei spinarii sau maduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myelopathie.
MIELITA s.f. Inflamatie a maduvei osoase si a maduvei spinarii. [Pron. mi-e-. / < fr. myelite, cf. gr. myelos – maduva].
MIELOSARCOM s.n. (Med.) Tumoare maligna a maduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myelosarcome, cf. gr. myelos – maduva, sarx – carne].
MIELOZA s.f. (Med.) Alterare degenerativa a maduvei osoase, cauzata de infectii sau de intoxicatii. [Pron. mi-e-. / < fr. myelose].
SIDEROBLAST s.n. Celula a maduvei osoase care contine incluziuni ferice si nu hemoglobinice. [< fr. sideroblaste].
MEDULITA s.f. Inflamatie a maduvei osoase. [< fr. medullite].
MIELOM s.n. (Med.)Tumoare a maduvei osoase. [Pl. -oame. / < fr. myelome].
ERITREMIE s. f. boala caracterizata prin marirea numarului de globule rosii din sange si printr-o hiperplazie a maduvei osoase; poliglobulie. (< fr. erythremie)
MEDULITA s. f. inflamatie a maduvei osoase. (< fr. medullite)
MIELITA1 s. f. inflamatie a maduvei osoase sau a maduvei spinarii. (< fr. myelite)
MIELOBLAST s. n. celula primara a maduvei osoase, din care iau nastere leucocitele polinucleare. (< fr. myeloblaste, engl. myeloblast)
MIELOFTIZIE s. f. aplazie a maduvei osoase, care produce o anemie grava. (< fr. myelophtisie)
MIELOSARCOM s. n. sarcom din celulele maduvei osoase. (< fr. myelosarcome)
OSTEOMIELITA s. f. inflamatie simultana a osului si a maduvei osoase. (< fr. osteomyelite)
OSTEOMIELOSCLEROZA s. f. boala benigna a maduvei osoase. (< fr. osteomyelosclerose)
MEDULOSCLEROZA s. f. scleroza a maduvei (spinarii, osoase). (< fr. medullosclerose)
MIELOPATIE s. f. denumire generica a afectiunilor maduvei spinarii sau osoase. (< fr. myelopathie)
PIRAMIDA s. f. 1. poliedru avand ca baza un poligon si fetele laterale in forma de triunghi cu acelasi varf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatra, in care erau inmormantati faraonii Egiptului. ◊ edificiu arhitectonic asemanator unui asemenea monument. 3. figura de gimnastica in care mai multi sportivi se asaza in randuri suprapuse. 4. ingramadire de materiale, de lucruri etc. in forma de piramida (1). ◊ forma de asezare a armelor pe sol, cu varfurile tevilor sprijinite unele de altele. 5. forma de coroana de pom cu ax principal. ◊ sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, dintr-un stalp inalt din varful caruia pornesc mai multe sarme legate de butuci. 6. formatie anatomica asemanatoare unei piramide (1). ◊ proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ♦ ~ bulbara = proeminenta a cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahihdian; e Malpighi = formatiuni conice din zona medulara a parenchimului renal, prin care se scurge u***a. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)