Rezultate din textul definițiilor
BAHLI, pers. 3 bahleste, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apa) A capata un miros greu de statut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahna.
CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. Planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.
IMPUTI, imput, vb. IV. 1. Refl. A capata miros rau din cauza alterarii; a intra in putrefactie. 2. Tranz. A umple o incapere, un spatiu cu miros greu (de corp intrat in putrefactie). [Prez. ind. si: imputesc] – In + puti.
ARARIEL s. m. 1. Planta erbacee cu miros greu, cu frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin si cu flori rosii inchise, rar albe (Cynoglossum officinale). 2. (Rar) Limba-mielului (Borago officinalis). – Et. nec.
PUTI, put, vb. IV. Intranz. A raspandi un miros greu, neplacut; a mirosi urat. ◊ Expr. A puti locul sub cineva sau a-i puti cuiva urma, se spune despre cineva foarte lenes. A puti a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rau; e asa si-asa. Parca ii tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemultumit. A-i puti a... = a simti miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A avea ceva in cantitate mare, a fi plin de... Pute piata de mere. – Lat. *putire (= putere).
PUTUROSENIE, puturosenii, s. f. 1. Ceea ce miroase urat, ceea ce raspandeste un miros greu; miros greu, urat, raspandit de ceva sau de cineva. 2. Trandavie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om lenes, murdar. – Puturos + suf. -enie.
OS, oase, s. n. 1. Element de baza al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dura, solida si rezistenta, de culoare alba. ◊ Os mort = umflatura a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenita dintr-o lovitura, dintr-un efort sau transmisa pe cale ereditara. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a nu mai putea indura un rau; a-si pierde rabdarea. A baga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) in oase = a (se) speria, a (se) ingrozi. A fi numai piele si oase sau a-i numara oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Pana la (sau in) oase sau pana la (sau in) maduva oaselor = in tot corpul; foarte mult, adanc. A-i rupe (sau a-i m**a cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i ramane (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casa, prin locuri straine. A capata (sau a avea, a dobandi etc.) un os de ros = a obtine (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, intrebuintat la fabricarea unor obiecte, in industrie, in arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; fiinta, faptura. 3. Fig. Neam, familie, vita. ◊ Expr. (A fi) din os sfant (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = planta cu miros greu, cu flori trandafirii ingramadite la varful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
TREZIT, -A, treziti, -te, adj. (Despre mancaruri, bauturi etc.) Care si-a pierdut taria, gustul, aroma etc.; rasuflat. ♦ Cu miros greu, descompus. – V. trezi.
ARARIEL m. reg. Planta erbacee cu frunze verzi-albicioase acoperite cu puf si cu flori rosii-inchise (rar albe), care raspandeste un miros greu. /Orig. nec.
BAHNIT ~ta (~ti, ~te) pop. (despre ape) Care sta neimprospatat de mult timp, capatand un miros greu (ca de bahna); cu miros de bahna; bahlit; statut. /bahna + suf. ~it
A SE BAHLI se ~este intranz. 1) (despre ape statute) A capata miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-si perde proprietatile, capatand un miros greu. /Din bahna
INFECT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre aer) Care este greu de respirat; cu miros greu; viciat; stricat; puturos. 2) (despre persoane si manifestarile lor) Care provoaca dezgust (prin aspectul exterior neingrijit sau caracterul josnic); desgustator; neingrijit; repugnant. 3) (despre obiecte) Care este de proasta calitate; rau; necalitativ. /<fr. infect, lat. infectus
A SE IMPUTI pers. 3 se impute intranz. (despre substante organice, organisme moarte etc.) A capata miros greu in procesul descompunerii. /in + a puti
STATUT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre apa, aer etc.) Care sta neimprospatat de mult timp, capatand aspect sau miros greu; neschimbat demult; inchis. 2) (despre alimente) Care nu mai este proaspat; vechi. 3) fig. (despre persoane necasatorite) Care este trecut de varsta casatoriei; care este inaintat in varsta, dar necasatorit inca. /v. a sta
FETID, -A adj. Cu miros greu, respingator. [< fr. fetide, cf. lat. foetidus].
sfai s.n. (reg.) duhoare, miros greu.
FETID, -A adj. care exala un miros greu, respingator. (< fr. fetide, lat. foetidus)
puti (put, putit), vb. – A mirosi urit. – Megl. put(putos), ambutiri. Lat. *putῑre in loc de putēre (Puscariu 1414; REW 6876), cf. it. putire (Prati 803), prov., cat. pudir; fr. puer (‹ v. fr. puir). – Der. aputit, s. n. (inv., miros); pucios, adj. (urit mirositor), probabil in loc de *puticios, cf. v. it., pist. puzzoso; pucioasa, s. f. (sulf), in loc de piatra pucioasa (dupa Puscariu 1394 si Candrea de la un lat. *puteōsa; puciocna (var. pucio(a)gna), s. f. (planta, Bifora radians); imputi, vb. (a raspindi un miros greu; refl., a incepe sa miroasa urit, a se putrezi; refl., a se basi); imputiciune, s. f. (duhoare, putoare; lene); imputit, adj. (puturos; stricat; lenes). – Cf. putoare.
smrad (-duri), s. n. – Duhoare, miros greu. Sl. smradu (Tiktin). Sec. XVI, inv. – Der. smeredui, vb. (a infecta, a contagia), cf. rus. smerdeti, sb. smrdeti; smerduitor, adj. (infectios, contagios).
ARARIEL s. m. Planta erbacee cu miros greu, cu frunzele albicioase acoperite de un puf fin si cu flori rosii-inchise (Cynoglossum officinale).
INFECT, -A, infecti, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) greu, urat, puturos, rau; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingator, neingrijit, murdar, urat, de calitate proasta; rau. 3. (Despre oameni si manifestarile lor) Cu caracter josnic, marsav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.
IMPUTICIUNE, imputiciuni, s. f. 1. (Rar) miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urat mirositor; p. ext. murdarie. – Imputi + suf. -ciune.
SFARA s. f. miros greu (si fum) rezultat din arderea grasimilor sau a carnii, de la lumanari de seu etc.; fum inecacios. ◊ Expr. A da sfara in tara (sau, rar, in sat, in mahala etc.) = a da de stire, a raspandi o veste. [Var.: sfara s. f.] – Din sl. skvara.
DUHOARE ~ori f. 1) miros greu, neplacut; putoare. 2) Aer inchis, greu de respirat; nadusala. [Sil. du-hoa-] /duh + [put]oare
VICIAT adj. 1. (Despre aer) Incarcat cu mirosuri grele; stricat, infectat. ♦ (Fig.) Depravat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii etc.) Vicios. [Pron. -ci-at. / < vicia].
DUHNI, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A raspandi un miros urat si greu; a mirosi urat, a puti, a duhori. 2. (Rar; despre vant) A sufla (cu putere), a rabufni, a bufni. ♦ Fig. A sopti, a sufla cuiva la ureche in mod neplacut. – Din sl. duhnonti.
PUTOARE, putori, s. f. miros urat, greu, neplacut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om lenes, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri usoare. – Lat. putor, -is.
PUTOARE ~ori f. 1) miros neplacut, greu; duhoare. 2) fig. Persoana lenesa sau/si murdara. /<lat. putor, ~is
DUHOARE, duhori, s. f. miros urat si greu; putoare. ♦ Atmosfera viciata, aer greu (dintr-un spatiu inchis). – Probabil contaminatie intre duh si [put]oare.
TETRACLORURA, tetracloruri, s. f. Combinatie a clorului cu un corp simplu tetravalent. ◊ Tetraclorura de carbon = lichid greu, incolor, cu miros placut care se foloseste ca solvent pentru grasimi, lacuri etc., la fabricarea insecticidelor si la umplerea unor stingatoare de incendii. – Din fr. tetrachlorure.
DISODIE s.f. miros urat, fetid, datorit unei secretii. [Gen. -iei. / < fr. dysodie, cf. gr. dys – greu, ozein – a mirosi].
TETRACLORURA s.f. Combinatie a clorului cu un corp simplu tetravalent. ♦ Tetraclorura de carbon = lichid greu, incolor, cu miros dulceag, intrebuintat in unele aparate de stins incendiile sau ca solvent neinflamabil. [< fr. tetrachlorure].
BROM (‹ fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urit”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3ºC, p. f. 58,78ºC), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-rosiatic care dezvolta vapori grei, sufocanti, cu miros neplacut; are actiune caustica asupra pielii, producind arsuri grave; vaporii de b. ataca ochii si mucoasele; sub forma de saruri (bromuri) este folosit in medicina, in fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard in 1826.
CLORHIDRIC (‹ fr.) Adj. Acid ~ = gaz incolor, foarte usor solubil in apa (p. f. -84,9ºC, p. t. -114,8ºC), cu miros intepator, corosiv, mai greu decit aerul, care se obtine prin actiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu, si prin sinteza direct din elemente. In solutie apoasa este un acid puternic. Se intrebuinteaza la decapare, la fabricarea clorurilor, a clorhidratilor etc.
STRICAT2, -A, stricati, – te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, indeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, incarcat de substante sau mirosuri neplacute, nocive. 3. (Despre injghebari, constructii) Daramat, surpat, naruit. 4. (Pop.; despre oameni si parti ale corpului lor) Bolnav, vatamat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de varsat = cu urme de varsat pe obraz. 5. (Despre relatii de prietenie, de dragoste etc.) Desfacut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, maniat, suparat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decazut moraliceste; corupt, d*******t, depravat. – V. strica.
HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai usor decat aerul, incolor, inodor, insipid si inflamabil, care, combinat cu oxigenul in anumite proportii, formeaza o molecula de apa. ◊ Hidrogen fosforat = combinatie a fosforului cu hidrogenul, care se prezinta ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfinaVezi nota. Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinatie a sulfului cu hidrogenul, care se prezinta ca un gaz incolor, cu miros de oua stricate, toxic; acid sulfuric. – Din fr. hydrogene.
ALCOOL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obtinut prin inlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros si gust specific, obtinut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetica si folosit la prepararea bauturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat caruia i s-au adaugat denaturanti pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit in industrie sau ca combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost indepartate impuritatile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen si denaturat cu salicilat de metil, intrebuintat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil in apa, greu solubil in alcool si eter, intrebuintat drept combustibil solid. 3. Bautura alcoolica. [Pr.: -co-ol] – Din fr. alcool.