Rezultate din textul definițiilor
SEMNAL, semnale, s. n. 1. Semn conventional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanta o instiintare, o informatie, un avertisment, o comanda etc. ◊ Semnal topografic = constructie de lemn, de metal sau de piatra, vizibila la distanta, care fixeaza pozitia unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulatia in orase, pe caile ferate etc. Semnal de cale ferata = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comanda pentru circulatia pe caile ferate. Semnal rutier = indicator de circulatie. Semnal de alarma = dispozitiv, montat in fiecare vagon la trenurile de calatori care, in caz de primejdie, poate fi pus in functie de orice calator. ♦ Sunet conventional de recunoastere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care da ora exacta cu mare precizie, dupa anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau impuscatura prin care se anunta inceperea sau incetarea bataii la vanatoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunta sau determina inceperea unei actiuni ori ii serveste ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua initiativa, a face inceputul intr-o actiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul inconjurator care, prin intermediul scoartei cerebrale, determina organismul sa reactioneze intr-un anumit fel. [Var.: signal, tignal s. n.] – Din fr. signal (dupa semn).
CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.
BRUIAJ s. (FIZ.) bruiere. (~ul unui post de radio.)
CRAINIC ~ca (~ci, ~ce) m. si f. 1) inv. Persoana care aducea la cunostinta multimii poruncile suveranului sau ale autoritatilor; vestitor. 2) Persoana care citeste informatiile, comunicarile oficiale, anunta programul la un post de radio sau de televiziune; spicher. /<ucr. krajnik
SEMNAL ~e n. 1) Semn conventional (acustic sau optic) prin care se transmite o informatie la distanta. 2) Dispozitiv special pentru transmiterea unor astfel de semne conventionale. 3) Sunet conventional de recunoastere a unui post de radio sau a unei emisiuni radiofonice. 4) Mesaj transmis cu ajutorul mijloacelor de comunicatie la distanta. 5) Fapt ce anunta sau determina inceperea unei actiuni. 6) psih. Indiciu al unui obiect sau fenomen, care determina organismul sa reactioneze intr-un anumit fel. /<fr. signal, germ. Signal
INDICATIV, -A adj. Care indica, indrumator. ◊ (Gram.) Modul indicativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune reala. // s.n. 1. Denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre care serveste pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].
BBC (post de radio-TV) (angl.) [cit. bibisi] s. propriu n., art. BBC-ul
INDICATIV, -A I. adj. care indica, face cunoscut. ♦ mod ~ (si s. n.) = mod verbal care exprima o actiune reala. I. s. n. 1. denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ♦ ~ de apel = apelativ conventional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic. (< fr. indicatif, lat. indicativus)
RADIOCOMENTATOR, -OARE s. m. f. comentator al unui post de radio. (< radio2 + comentator)
RADIOVACANTA s. f. post de radio sezonier cu emisiuni destinate celor aflati in vacanta. (< radio2 + vacanta)
EUROPA LIBERA, post de radio cu sediul la Munchen, (din 1995, la Praga) infiintat in 1951; finantat de Congresul S.U.A. Creat pentru a sparge blocada informationala instituita in tarile comuniste. E.L. a penetrat timp de peste 40 de ani „cortina de fier”, transmitand stiri din lumea intreaga. Departamentul roman al postului s-a deschis in oct. 1951.
RADIOCOMENTATOR, -OARE s.m. si f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
EMITATOR, -OARE, emitatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emitator = post de radioemisiune. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalatie care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. Emitator radio = radioemitator. – Emite + suf. -ator (dupa fr. emetteur).
radioASCULTARE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. post, serviciu care se ocupa cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultarii in emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – radio2 + ascultare.
SCALA s.f. 1. Placa gradata pe care se pot urmari la aparatele de radio posturile si lungimile de unda. 2. Rampa (5) [in DN]. [< it. scala].
radioASCULTARE s.f. 1. Ascultare a emisiunilor radio. ♦ post, serviciu care se ocupa cu ascultarea emisiunilor radiofonice. 2. Timp rezervat ascultarii in emisiunile de radioamatori. [Cf. it. radioascolto].
radioASCULTARE s. f. 1. ascultare a emisiunilor radio. 2. post, serviciu care se ocupa cu ascultarea emisiunilor radiofonice. 3. timp rezervat ascultarii in emisiunile de radioamatori. (< radio2 + ascultare)
RADIOPIRAT s. n. post de radio2 (1) clandestin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiopirate.
RADIOVACANTA s. f. art. post de radio sezonier cu emisiuni specifice destinate celor aflati in vacanta. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + vacanta.
RADIOVACANTA f. art. post de radio sezonier cu emisiuni pentru cei ce se afla in vacanta. [Sil. -di-o-] /radio + vacanta
SEMNAL s.n. 1. Semn conventional folosit pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ♦ Semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau o publicatie periodica, intocmit inainte de difuzare. ♦ Sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. 2. (Fig.) Tot ceea ce anunta, determina sau serveste ca impuls la incetarea unei actiuni. 3. Aparat, instrument pentru emiterea semnalelor. 4. Ceea ce indica un fenomen sau un obiect din lumea inconjuratoare si care, cu ajutorul scoartei cerebrale, face organismul sa actioneze intr-un anumit fel; semn, indiciu. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. signal, it. segnale, dupa semn].
SEMNAL s. n. 1. semn conventional pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ◊ semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau publicatie periodica, pe care se da bunul de difuzare al redactorului respectiv. ◊ sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. ◊ semnal rutier = indicator de circulatie. ◊ instalatie prin care se transmite un semnal (1). ◊ semnal de alarma = dispozitiv montat in vagoanele de calatori, care, in caz de primejdie, poate fi actionat de orice calator, pentru a frana trenul; a da semnalul = a lua initiativa, a incepe o actiune. 2. (fig.) tot ceea ce anunta, determina inceperea unei actiuni sau serveste ca impuls. 3. e******t, stimul senzorial care declanseaza un reflex conditionat. (dupa fr. signal)
TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.
radioTELEVIZIUNE s.f. Serviciu, post, intreprindere de radio si televiziune. [Cf. fr. radiotelevision].
radioTELEVIZIUNE s. f. serviciu, post, intreprindere de radio si televiziune. (< fr. radiotelevision)
SCALA ~e f. Placa gradata a unui aparat de radio, pe care sunt indicate posturile si lungimile de unda. [ G.-D. scalei] /<ngr. skala, it. scala, germ. Skala
SCALA, scale, s. f. Placa gradata montata la aparatele de radio, pe care se pot urmari, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de unda pe care functioneaza aparatul la un moment dat. – Din it. scala.
TRANSMISIUNE s. f. 1. faptul de a transmite; transmitere. 2. comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonic sau radiofonic; emisiune radiofonica. ◊ (mil.; pl.) trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (jur.) trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. (< fr. transmission, lat. transmissio)
TRANSMISIUNE s.f. 1. Faptul de a transmite; transmitere. 2. Comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie; emisiune radiofonica. ♦ (la pl.) Ansamblul mijloacelor tehnice de legatura utilizate de unitatile militare in timpul operatiilor. ◊ Trupe de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (Jur.) Trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. [Pron. -si-u-, var. transmisie s.f. / cf. fr. transmission, lat. transmissio].
post1 ~uri n. 1) Loc special de unde se poate supraveghea sau pazi un obiect. ~ de observatie. A fi la ~. 2) Persoana sau grup de persoane puse intr-un anumit loc sa pazeasca sau sa supravegheze pe cineva sau ceva. A schimba ~ul. 3) (in trecut) Unitate de jandarmi avand insarcinarea sa mentina ordinea intr-o comuna (rurala). 4) Activitate de raspundere pe care o indeplineste cineva permanent intr-o institutie, intreprindere sau organizatie in schimbul unui salariu; functie. ~ de presedinte. ~ de sef de sectie. 5) Loc special amenajat unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de radio. ~ sanitar. /<fr. poste