Dex va fi posibil

MASURA, masuri, s. f. I. 1. Valoare a unei marimi, determinata prin raportarea la o unitate data; masurare, determinare. ◊ Loc. adj. si adv. Dupa (sau pe) masura = despre imbacaminte sau incaltaminte) potrivit cu dimensiunile corpului; dupa dimensiuni potrivite. De (sau pe) o masura = deopotriva, la fel, egal. ◊ Loc. adv. In mare (sau in larga) masura = in mare parte, in mare cantitate, mult. In mica masura = intr-o proportie neinsemnata. In egala masura = la fel, in mod egal. ◊ Loc. prep. Dupa (sau pe, in) masura... = in raport cu..., proportional cu... ◊ Loc. conj. Pe masura ce = cu cat. In masura in care... = numai atat cat... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) masura = a masura diferite dimensiuni (ale cuiva) in vederea confectionarii unor haine, ghete etc. 2. Unitate conventionala pentru masurarea dimensiunilor, cantitatilor, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezinta aceasta unitate conventionala. Instrument (sau aparat) de masura = instrument (sau aparat) cu care se masoara. ◊ Loc. adv. Cu aceeasi masura = in acelasi fel. ♦ Continutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinata, intindere limitata. 4. Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor muzicale si care se noteaza printr-o fractie plasata la inceputul primului portativ. ◊ Bara de masura = fiecare dintre liniutele care taie vertical portativul, divizand durata piesei muzicale in unitati metrice egale. ◊ Expr. A bate masura = a executa cu mana sau cu piciorul miscari egale si regulate, care marcheaza diviziunile grupurilor de note aflate in fiecare unitate delimitata de barele de masura. 5. Unitate metrica compusa dintr-un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau (in metrica antica) dintr-un anumit numar de silabe lungi si scurte, care determina ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflecta legatura dintre cantitate si calitate, cuprinzand intervalul in limitele caruia schimbarile cantitative pe care le sufera un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calitatii lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispozitie, procedeu, mijloc intrebuintat pentru realizarea unui anumit scop; hotarare, prevedere. ◊ Masura de siguranta = mijloc de preventie speciala, prevazut de legea penala si folosit fata de infractorii care prezinta pericol. ◊ Expr. A lua masuri = a executa o serie de lucrari sau a duce o actiune in vederea realizarii unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi in masura (sa...) = a fi in stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-si da masura = a-si manifesta talentul, priceperea in realizari concrete; arata totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi ca este capabil sa faca, sa realizeze ceva. 3. Limita, punct extrem pana la care se poate concepe, admite sau pana la care este posibil ceva; moderatie, cumpatare, infranare. ◊ Loc. adv. Fara (de) masura = din cale-afara, nemasurat, exagerat, excesiv. Cu masura = in limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. In masura posibilului = atat cat va fi posibil. – Lat. mensura.

POSIBILITATE s.f. 1. Faptul de a fi posibil. ♦ Categorie filozofica desemnand tendintele de dezvoltare care duc la constituirea unui nou fenomen, premisele obiective ale viitoarei realitati. 2. Putinta, modalitate, putere. ♦ In masura (sau in limita) posibilitatilor = cum va fi posibil. ♦ (La pl.) Calitati care se pot dezvolta. [Cf. lat. possibilitas, fr. possibilite].

posibilITATE ~ati f. 1) Caracter posibil. 2) Lucru posibil. 3) mai ales la pl. Mijloc posibil. ◊ In masura (sau in limita) ~atilor pe cat e posibil. [G.-D. posibilitatii] /<fr. possibilite, lat. possibilitas, ~atis

A vrea vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. vreau sa plec. vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

pandalie (pandalii), s. f. – Criza nervoasa, nabadaie, capriciu, toana. Origine incerta. Plecind de la var. inv., ne-am putea gindi la un ngr. πὰντ’ őλα „tot”: il apuca pandaliile, cf. il apuca toate alea, fr. il est dans tous ses etats. Der. din tig. pandalo „confuz” (Graur, BL, VI, 167) nu e posibila; din ngr. φαντασία prin intermediul unei forme pandasie (Galdi 217) sau din ngr. παντολμία „indrazneala, obraznicie” (Scriban) nu este convingatoare. Trebuie sa aiba o anumita relatie cu rut. pantalyk „ratiune”, care este de origine necunoscuta (vasmer, II, 310), probabil tc. prin intermediul rom.

ghici (ghicesc, ghicit), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – var. (inv.) gici. Mr. angucescu, angucire. Origine obscura. Pare a fi in legatura cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadaci „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o forma rom. *gid(a)ci sau gitci, redusa ulterior. Cf. si bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusa de Laurian si pastrata de Scriban, nu pare posibila. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitura; brindusa-de-toamna, Colchicum autumnale); ghicitura, s. f. (cimilitura); ghiceala, s. f. (cimilitura).

CULtuRA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

DEAL, dealuri, s. n. 1. Forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.

porcoi (porcoaie), s. n. – 1. Musuroit, gramada de pamint cu care se acopera baza plantelor cultivate. – 2. Gramada, morman. – var. purcoi. Lat. porca „musuroire”, care pare sa fi fost cuvint diferit de la porca „scroafa”, cf. it. porca „brazda”, sp. aporcar; cu suf. augmentativ -oi. Nu exista dovada documentara a folosirii cuvintului primitiv fara suf.; totusi, este posibil ca rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscuta dupa vasmer, II, 407), sa provina din rom.

visti (-tesc, -it), vb. – A fi in calduri (vierul). – var. gisti. Probabil din sb. vistati „a tipa, a urla” (Cihac, II, 458). Legatura cu lat. gestio (Philippide, Principii, 248) nu este posibila, cf. Tiktin.

FOSILIZARE, fosilizari, s. f. Actiunea de a se fosiliza si rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice si biologice care intervin dupa moartea unui organism si care fac posibila conservarea lui in straturile geologice. – V. fosiliza.

mior s. m. – Miel de doi ani. – Mr. miliur, megl. mil’or. Din miel, cu suf. -or (Tiktin; Rosetti, BL, V, 56; Rosetti, Melanges, 174). Der. de la un lat. *agnelliolus (Puscariu 1093; Candrea-Dens., 1101; Candrea), desi posibila, nu pare o ipoteza necesara. – Der. mioara, s. f. (oita, mielusea); miorar, s. m. (pastorel, ciobanas); stramior, s. m. (miel de doi ani). – Din rom. provin ngr. μπλιώρα sau μιλιόρι (Meyer, Neugr. St., II, 76), alb. miljore, miljuar, miljora (Meyer 278), ngr. din Sarakatchan mbl’or(a) (Hoeg 111), mag. miora, millora (Edelspacher 19; Candrea, Elemente, 405).

MODALITATE ~ati f. 1) Mod de a actiona in vederea realizarii unui anumit scop; maniera; procedeu; metoda; mijloc. 2) log. Caracter necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. 3) gram. Atitudine, apreciere a vorbitorului fata de cele comunicate. /<fr. modalite

seca (-c, at), vb. – A secera, a taia. Lat. secāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atit datorita omonimiei cit si sensului destul de asemanator; este posibil sa-l mai gasim in expresii ca „ma seaca la ficat, la stomac”. – Der. secatui, vb. (a defrisa, a despaduri), contaminare a lui secatui „a epuiza” cu a seca „a taia”; secatura, s. f. (runc, teren defrisat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du defrichement en Roumanie, in Actes IV Congres Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s. n., din fr. secateur; secanta, s. f., din fr. secante; sector, s. n., din fr. secteur; secti(un)e, s. f., din fr. section; sectiona, vb., din fr. sectionner.

PROBABILITATE, probabilitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este probabil; fapt, intamplare probabila, posibila. ◊ Expr. Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare, probabil. 2. (Mat.) Multime numerica prin care se exprima caracterul aleatoriu (posibil sau nesigur) al unui eveniment, al unui fenomen. ◊ Calculul probabilitatilor = calcul matematic care permite sa se aprecieze daca un eveniment complex se va intampla sau nu, in functie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. – Din fr. probabilite, lat. probabilitas, -atis.

arat (arate), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. arātrum (Puscariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvintul este foarte rar, are circulatie mica in regiunea Muscel. A fost inlocuit de plug, poate datorita confuziei cu part. de la a ara; este posibil sa se pastreze, confundat cu totul cu acesta, in expresii ca a iesi la arat. Cf. ara.

mica (-ci), s. f. – Fragment, farima, parcela, parte. Lat. mῑca (Puscariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migu „clipa, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusa de Graur, BL, VI, 156 si de Scriban, se bazeaza pe expresii ca o mica de ceas, in care mica dobindeste sensul special de „parte dintr-o ora” si pare posibila doar ca incrucisare semantica. E dubletul lui mica, s. f. (mineral in foite), din fr. (lat.) mica. Probabil acelasi cuvint este cel care s-a pastrat in expresia mici farime (var. mii farime, mii si farime), cu sensul de „bucatele”, in care mici „bucati” s-a confundat cu mici „de marime redusa”. – Cf. dumica, nimic.

olog (oloaga), adj. – 1. Paralitic, damblagiu de picioare. – 2. Defectuos, incomplet. – 3. (Planta) pitica in comparatie cu celelalte din specia ei. – Mr. ulog. Sl., cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90), bg. ulogarka, sb. ulogi „podagra”, alb. uljok, uljogu. Der. direct din rusa nu e posibila, avind in vedere mr. si alb. – Der. ologi, vb. (a paraliza, a imputina, a rani); ologie (var. ologeala), s. f. (paralizie, dambla).

tetea s. m. – Tata. Tig. tetea. Cuvint care se foloseste numai vorbind despre tigani sau vorbind ca ei. Originea cuvintului tig. este incerta, probabil este o creatie spontana, ca tata, sau din gr. τέττα; der. din rom. tata (Graur 192) este improbabila. Uzul popular al lui tetea (Tiktin) nu pare posibil fara intentii ironice.

beregata (-ati), s. f. – 1. Marul lui Adam. – 2. Git, gitlej. – Istr. biricuata. Lat. *verucata, de la veruca, datorita aspectului marului lui Adam, cf. sp. nuez (Puscariu, Dacor., IX, 440). Este cuvint folosit in Banat, Olt. si Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie sa provina din rom. Nu pare posibila der. propusa de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, se afla inainte de unu si care se indica prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus, pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. – Fr. zero (< it.).

cehadaie (-ai), s. f. – 1. Protap de plug. – 2. Persoana insolvabila sau neserioasa. – var. ce(a)cadaie, cicat(a)ie. Mag. csagato (Puscariu, Dacor., III, 673). Rar, in Trans. de Vest. Inainte acelasi Puscariu, ZRPh., XXXI, 302 se gindea la lat. cicada, cu suf. -aie, care nu pare posibil. Acceptia 2 pare a se explica prin asemanarea sa cu cehai sau cicali.

flaimuc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscuta. Cuvantul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Seineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germana din vremea aceea; in compunerea lui s-ar putea recunoaste germ. frei mucken „a barfi neingradit”. Nu este posibila interpretarea lui Scriban, care pleaca de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]

facali (-lesc, -it), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un bat. – var. facalui. Creatie expresiva, dupa cum o indica terminatia caracteristica -li (pentru valoarea expresiva a acestei terminatii, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. facalet, s. n. (bat cu care se mesteca, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Draganu, Dacor., III, 714 si Scriban il deriva din mag. fa-kalan „lingura de lemn” si il considera drept baza a celorlalti der., ceea ce nu pare posibil; facalitoare, s. f. (facalet, vergea); facaluitura, s. f. (terci); facau, s. n. (cep de moara de apa), dupa ipoteza putin probabila a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piua”.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

sor (-ruri), s. n. – Piele rasa de porc. Origine incerta. Probabil trebuie admisa o forma vulgara sūs, *sūris „porc”, (in loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūber „pluta” (Candrea; Scriban) nu pare posibila. Se foloseste in Tran. si Maram. – Der. sorici (var. soric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasa de porc), care trebuie sa provina din lat. vulgara suericulum, cuvint ce apare in notele tironiene, fara explicatie, intre diferitele feluri de produse porcine (dupa Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. cvarek „jumari”; dupa Graur 188, din tig. cor „barba”).