Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ticlui (verb tranzitiv) , țiclui (substantiv neutru)   
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ticluí (-uésc, -ít), vb.1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu*titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticluiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A TICLUÍ ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginație; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
țiclúi, țiclúș, țicmán, țicmắn, țicúi, s.n.; țícmă, s.f. (reg.) vârf ascuțit de deal, de stâncă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)