Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. – Țigan + suf. -esc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ȚIGĂNÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) A cere cu insistență și într-un mod sâcâitor (provocând repulsie). 2) A se târgui prea mult (pentru un lucru minor). /Din țigan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚIGĂNEÁSCA2 f. art. 1) Dans popular bărbătesc caracterizat prin lovituri în podele și bătăi cu palmele peste carâmbi. 2) Melodie după care se execută acest dans. /țigan + suf. ~ească
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚIGĂNEÁSCĂ1 f. mai ales art. Limba țiganilor. /țigan + suf. ~ească
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚIGĂNÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de țigani; propriu țiganilor. Port ~. /țigan + suf. ~esc
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALBINĂ-ȚIGĂNEÁSCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PAPAGAL-ȚIGĂNÉSC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PASĂRE-ȚIGĂNEÁSCĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PEȘTE-ȚIGĂNÉSC s. v. avat, ghidrin, pălămidă-de-baltă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚIGĂNÉSC adj. (rar) țigan.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
papagál-țigănésc s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țigănésc adj. m., f. țigăneáscă; pl. m. și f. țigănéști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țigăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țigănésc, imperf. 3 sg. țigăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țigăneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROMANY (ROMANI, ȚIGĂNEASCĂ) (‹ (rom2) adj. Limbă indo-europeană din ramura indo-iraniană, grupul indic. Are patru mari grupuri dialectale (căldăresc, ursăresc, carpatic și spoitoresc), fiecare cu mai multe graiuri. Limba r., cu c. 3 mil. vorbitori, este utilizată în țări de pe toate continentele, cei mai mulți în E Europei. Din 1990 există un alfabet standard al limbii r., ale cărei începuturi datează din prima jumătate a sec. 20. Sin. subst. romanes.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink