TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TINDÉCHE s. (TEHN.) (reg.) colțar, măieț, măiug, mâță, tandaluță, zimțar, zimți (pl.). (~ la războiul de țesut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TINDÉCHE s. v. cocârlă, schimbătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tindéche (-chi), s. f. – Stinghie care ține pînza întinsă la războiul de țesut țărănesc. – Var. tindeică. Banat tinzaică, Olt. tindec. Megl. (s)tindecl’ă. Lat. tendĭcŭla (Pușcariu 1738; REW 8641), cf. friul. tendela, prov. endiyo. Der. directă de la tinde (Pascu, Suf., 237; Iordan, Dift., 158), este mai puțin probabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tindéche s. f., art. tindéchea, g.-d. art. tindéchii; pl. tindéchi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TINDÉCHE ~i f. 1) (la stative) Piesă îngustă și lungă, cu dinți la ambele capete, pentru a ține întinsă pânza. 2) (la războaiele mecanice) Mecanism pentru întindere în lățime a pânzei. /<lat. tendicula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink