Dex tinuta

ȚINÚTĂ, ținute, s. f. 1. Atitudine, poziție pe care o dă cineva corpului său. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta față de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; p. ext. îmbrăcăminte, costum, uniformă. ◊ Mare ținută sau ținută de ceremonie = îmbrăcăminte sau uniformă de sărbătoare sau de paradă, destinată pentru anumite solemnități sau ceremonii. Ținută de seară = îmbrăcăminte elegantă, de o croială specială, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Ținută de campanie = echipamentul complet al unui ostaș în timpul campaniei. 3. (Fon.) Poziția pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor. – V. ține (după fr. tenue).

ȚINÚTĂ ~e f. 1) Poziție a corpului; fel de a ține corpul; poză. 2) Mod de a se purta; manieră; conduită; comportament. 3) Modalitate de a se îmbrăca. 4) Ansamblu de haine ce constituie un mod specific de a se îmbrăca. ~ de sărbătoare. /Din ținut

ȚINÚTĂ s.f. 1. Atitudine, poziție a corpului. 2. Fel de a se purta; comportare, comportament. 3. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p. ext.) îmbrăcăminte, costum. ♦ Ținută de campanie = echipamentul complet al unui ostaș în campanie. 4. (Muz.) Facultatea de a prelungi un sunet. 5. (Lingv.) Act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziție. [< ține, după it. tenuta, fr. tenue].

ȚINÚTĂ s. f. 1. atitudine, poziție a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; îmbrăcăminte, costum. ♦ ~ de ceremonie = îmbrăcăminte, uniformă pentru anumite solemnități. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziție. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (după fr. tenue)

ȚINÚTĂ s. 1. v. poziție. 2. v. comportare. 3. costum, haine (pl.), îmbrăcăminte. (~ de sărbătoare.) 4. v. uniformă.

ținútă s. f., pl. ținúte