TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu emfază) o idee, o teză. 2. Fragment dintr-o operă literară (dramatică), de întindere mai mare, caracterizată printr-o deosebită intensitate afectivă, spus fără întrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TIRÁDĂ s.f. 1. Fragment dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg o singură teză, o idee etc. 2. Fragment de largă întindere dintr-o operă dramatică, spus fără întrerupere de unul dintre eroi; (p. ext.) expunere plină de lucruri comune debitate pe nerăsuflate. ♦ (Muz.) Pasaj în formă de gamă sau apogiatură compusă din mai multe sunete. [< fr. tirade, cf. it. tirata].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TIRÁDĂ s. f. 1. parte a unui discurs în care oratorul dezvoltă pe larg și cu emfază o teză, o idee. 2. fragment dintr-o operă dramatică spus fără întrerupere de unul dintre eroi; (p. ext.) expunere plină de lucruri comune debitate pe nerăsuflate. 3. (muz.) pasaj în formă de gamă sau apogiatură din mai multe sunete. (< fr. tirade)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tirádă s. f., g.-d. art. tirádei; pl. tiráde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TIRÁDĂ ~e f. 1) Fragment dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă detaliat și cu emfază o idee. 2) Suită de fraze sau de versuri recitate fără întrerupere de un personaj de teatru. 3) fig. Frază lungă rostită cu emfază și vehemență. /<fr. tirade
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink