TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TOI ~iuri n. 1) Moment de maximă intensitate în desfășurarea unei acțiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfotă a unei mulțimi de oameni; învălmășeală. 3) înv. Grup mare de oameni, de animale aflat în dezordine; cârd. [Monosilabic] /<turc. toy
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚOI1 ~ m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚOI2 ~uri n. Păhărel în formă de sticluță, din care se bea țuică. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopții.) 2. zor, (pop. și fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TOI s. v. animozitate, balamuc, bătălie, ceartă, cârd, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gălăgie, gâlceavă, gros, hărmălaie, huiet, învrăjbire, larmă, litigiu, luptă, mulțime, neînțelegere, scandal, stol, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vrajbă, vuiet, zarvă, zgomot, zâzanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚOI s. v. scorțar, țiclean.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tói (-iuri), s. n. – 1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V. – Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ȚOI2, țóiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
toi s. n., (învălmășeli, cete) pl. tóiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țoi (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țóii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țoi (păhărel) s. n., pl. țóiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink