TÓNICĂ f. muz. 1) Treaptă fundamentală (întâia) a unei game. 2) Acord construit pe această treaptă. /<fr. tonique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÓNICĂ s.f. (Muz.) Treapta fundamentală a unei game, către care gravitează toate celelalte trepte ale gamei respective. [< it. tonica, cf. gr. tonos – tensiune, accent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
tónică s. f., g.-d. art. tónicii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. * Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poartă accent; cu accent; accentuat. ◊ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele și silabele. 2) med. (despre substanțe, medicamente) Care întărește organismul; cu proprietăți de întărire a organismului; întăritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre o vocală, o silabă) Pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; și s.n.) (Substanță, medicament) care întărește organismul, reface forțele; întăritor. // (Și în forma toni-, tono-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „care fortifică”. [< fr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TÓNIC, -Ă I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă. (< fr. tonique, it. tonico)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TÓNIC adj. v. întăritor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÓNIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. v. întăritor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Tonic ≠ aton, atonic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
tónic adj. m., pl. tónici; f. sg. tónică, pl. tónice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tónic s. n., pl. tónice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink