TRADIȚIONALÍSM s. n. Atașament (exagerat) față de tradiție; atitudine dictată de acest atașament. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință excesivă spre folclor, istorie etc., care se opune modernismului și respinge ideea de civilizație; supraevaluare a tradiției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. traditionalisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRADIȚIONALÍSM n. 1) Atașament deosebit față de tradiție. 2) Tendință de supraevaluare a tradiției (folclorului, istoriei) și de respingere a ideii de civilizație. /<fr. traditionisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRADIȚIONALÍSM s.n. Orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată, necritică a valorilor tradiției; atașament (exagerat) față de tradiție. ♦ (În mișcarea culturală și literară) Tendință excesivă spre folclor și istorie, spre primitivism și respingerea ideii de civilizație. [Pron. -ți-o-. / < fr. traditionalisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRADIȚIONALÍSM s. n. atașament față de tradiție. ◊ orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată, necritică a valorilor tradiției. ◊ tendință, mai ales în planul culturii, de suprasolicitare a elementelor tradiției, înțelese ca valori de sine, fără selecționare critică și fără interpretarea lor prin prisma noilor valori produse de evoluția social-culturală. (< fr. traditionalisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tradiționalísm s. n. (sil. -ți-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink