TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare la alta, de la o situație, de la o idee la alta. ◊ Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoriu. – Din fr. transition, lat. transitio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRANZÍȚIE s.f. Trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ De tranziție = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzițional; (p. ext.) provizoriu. ♦ (Geol.) Transformare, schimbare treptată a unei roci în alta. [Gen. -iei. / cf. fr. transition, lat. transitio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRANZÍȚIE s. f. trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (bruscă) a unui sistem fizic dintr-o stare în alta; transformare. ◊ schimbare treptată a unei roci în alta. (< fr. transition, lat. transitio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRANZÍȚIE s. trecere. (Stare de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tranzíție s. f. (sil. -ți-e), art. tranzíția (sil. -ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRANZÍȚIE ~i f. Proces de trecere de la o stare sau de la o formă la alta. ◊ De ~ de trecere; tranzitoriu; intermediar. [G.-D. tranziției; Sil. -ți-e] /<fr. transition
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink