TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRECĂTÓR adj., s. 1. adj. v. temporar. 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~oare.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întâmplări ~oare.) 4. adj. v. fugitiv. 5. s. v. pieton. 6. s. v. călător. (~ pe un drum de țară.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Trecător ≠ etern, netrecător, permanent, veșnic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; (persoană) f. sg. și pl. trecătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRECĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care trece; care este de scurtă durată; efemer. Efect ~. 2) și substantival (despre persoane) Care este în trecere (pe undeva). /a trece + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRECĂTÓR2 ~i m. Persoană care merge pe o arteră de circulație; pieton. /a trece + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink