TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antică ce îndeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unități militare. ♦ Epitet dat unei persoane care luptă pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune în revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRIBÚN s.m. (Ist.) Fiecare dintre magistrații aleși anual în vechea Romă pentru a apăra interesele plebei. ♦ Tribun militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. ♦ Membru al tribunatului, în Franța. ♦ (Fig.) Persoană care luptă pentru o cauză (de obicei politică). ♦ Orator care înflăcărează masele prin cuvântările sale însuflețite. [< lat. tribunus, cf. fr. tribun, it. tribuno].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRIBÚN s. m. 1. fiecare dintre magistrații aleși anual în Roma antică pentru a apăra interesele plebei. ♦ ~ militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. 2. membru al tribunalului, în Franța. 3. (fig.) persoană care luptă pentru o cauză (politică). ◊ orator care înflăcărează masele. (< lat. tribunus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
tribún s. m., pl. tribúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRIBÚN ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat ales să apere drepturile și interesele plebei. 2) fig. Persoană dotată cu talent oratoric și publicistic, care luptă pentru interesele poporului. /<lat. tribunus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink