TRIUMFÁTOR s.m. (Ant.) Denumire dată unui general roman drept răsplată pentru o victorie însemnată, marcată cu onoruri deosebite. [< lat. triumfator].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă o mare încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRIUMFĂTÓR1 adv. Într-un mod care exprimă triumf; cu triumf. /a triumfa + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRIUMFĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care triumfă; biruitor; victorios. 2) fig. Care vădește triumf; plin de triumf. Privire ~oare. /a triumfa + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE adj. Care triumfă; învingător, victorios. ♦ (Fig.) Care exprimă o mare încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pron. tri-um-. / < triumfa + -(ă)tor].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE adj. care triumfă; învingător, victorios. ◊ (fig.) care exprimă o mare încredere în succesul obținut. (< fr. triumphateur, lat. triumphator)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRIUMFĂTÓR adj., s. 1. adj., s. v. victorios. 2. adj. atotbiruitor. (Forță ~oare.) 3. adj. v. triumfal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
triumfătór adj. m. (sil. tri-um-), pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink