TRÍȘTE s. f. v. striște.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÍȘTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tríște s. f. – Soartă. – Var. înv. striște, strînște. Sl. sŭręsta „întîmplare” (Miklosich, Lexicon, 953; Cihac, II, 372), cf. bg. srĕštŭ „întîmplare”, sb. sredja „soartă”, mag. szerencse „fericire”. – Der. răstriște (var. restriște), s. f. (nenorocire, nefericire, mîhnire), cu pref.răs-.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÍȘCĂ ~te f. 1) Instrument muzical asemănător cu fluierul, dar fără găuri. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; țurloi. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRÍȘCĂ s. (MUZ.) (prin Olt.) totâlcă. (A cânta din ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tríșcă (-ște), s. f. – Fluier, tilincă. – Var. strișcă. Creație expresivă, cf. tilincă, tilișcă, și paralelismul cu flișcă, frișcă. Legătura cu sl. trŭsti „trestie” sau sl. trĕštiti „a suna” (Tiktin) este îndoielnică. – Der. trișcar, s. m. (persoană care cîntă din trișcă); trulișcă, s. f. (Trans., fluier).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink