TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TROHÉU s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V. coreu. [< fr. trochée, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TROHÉU s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr. trochée)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
trohéu (-éi), s. m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă. Fr. trochée, cu pronunțare ngr. – Der. trohaic, adj. (format din trohei).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
trohéu s. m. (sil. -heu), art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TROHÉU ~i m. Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe prima; horeu. /<lat. trochacus, fr. trochée
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink