TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. și: troíță. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÓIȚĂ s. cruce, (Transilv. și Ban.) rugă. (O ~ la margine de drum.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TRÓIȚĂ s. v. sfânta treime, triadă, trinitate, trio.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tróiță (-țe), s. f. – 1. Treime. – 2. Triptic. – 3. Crucifix, rugă. Sl. (rus.) troica (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). – Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slăvesc Sfînta Treime), din sl. troičῑnŭ (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tróiță s. f. (sil. tro-i-), g.-d. art. tróiței; pl. tróițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRÓIȚĂ ~e f. 1) Cruce mare (de lemn sau piatră) ornamentată cu picturi sau sculpturi pe teme religioase, instalată la fântâni, la răspântii etc. 2) Icoană care reprezintă cele trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). 3) fig. Reunire de trei persoane sau de trei lucruri care constituie o unitate; trinitate. [G.-D. troiței; Sil. tro-i-] /<sl. troică
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink