Dex tron

TRON², tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n.

TRON¹, tronuri, s. n. Scaun, jeț (sculptat și împodobit) pe care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ◊ Expr. A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. ♦ Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. ♦ Scaun, jeț special pe care stau prelații (sau suveranii) în timpul unor ceremonii religioase. – Din fr. trône.

-TRON Element secund de compunere savantă care introduce în termeni sensul de „tub cu vid, accelerator de particule atomice”. [< engl. -tron].

TRON s.n. Scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii; scaunul domniei; (p. ext.) simbol al puterii regale, al domniei. ♦ (Fig.) Puterea suverană a monarhilor; domnie. [Cf. lat. thronus, gr. thronos, fr. trône].

TRON¹ s. n. 1. scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii. ◊ (fig.) simbol al puterii regale, al domniei. 2. (fig.) puterea suverană a monarhilor; domnie. 3. (astrol.) semn diurn atribuit unei plante. (< fr. trône, lat. thronus, germ. Throns)

-TRON² elem. „tub cu vid, accelerator de particule elementare”. (< engl. -tron, cf. gr. /elek/tron, chihlimbar)

TRON s. (înv.) scaun, taht. (Domnitorul avea un ~ aurit.)

TRON s. v. coșciug, cufăr, domnie, ladă, sicriu.

tron (-nuri), s. n. – Scaun, jilț domnesc. Fr. trône. – Der. întrona, vb. (a pune pe tron, a înscăuna); detrona, vb., din fr. détrôner.

tron (-nuri), s. n. – Cufăr, ladă. Germ. Truhe, dialectal Truh(e)n (Tiktin; cf. Cihac, II, 243). – Der. troneci, s. n. (tronișor; sertar).

tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri

TRON ~uri n. 1) Jilț bogat ornamentat, așezat pe un loc mai ridicat, pe care stau monarhii în timpul ceremoniilor. 2) Simbol al puterii unui suveran. 3) Jilț pe care stau prelații la unele ceremonii religioase. ~ episcopal. /<lat. thronus, fr. trône

TRÓNUL s. art. v. casiopeea.