TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Poet-cântăreț provensal din evul mediu; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRUBADÚR s.m. Nume dat în evul mediu poeților-cântăreți din sudul Franței; (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. [< fr. troubadour, cf. prov. trobador – a crea].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRUBADÚR s. m. nume dat poeților-cântăreți medievali din sudul Franței, ale căror versuri, recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau un caracter e****c sau pastoral. ◊ (p. ext.) poet-cântăreț peregrin. (< fr. troubadour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
trubadúr s. m., pl. trubadúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRUBADÚR ~i m. 1) (în Franța din sec. XII-XIII) Poet liric care compunea versuri în vechea franceză de sud și le recita cu un acompaniament muzical specific (pe la curțile marilor feudali). 2) fig. Persoană care laudă excesiv ceva. /<fr. troubadour
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink