Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: trufa (verb tranzitiv) , trufă (substantiv feminin)   
TRUFÁ vb. tr. 1. a garnisi cu trufe (2). 2. (fam.) a împăna, a umple (cu). 3. a înșela, a duce de nas; a escroca. (< fr. truffer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
trufá vb., ind. prez. 1 sg. truféz, 3 sg. și pl. trufeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRÚFĂ1, trufe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRÚFĂ ~e f. 1) Ciupercă comestibilă în formă de cartof, de culoare violetă-negricioasă, care se dezvoltă în pământ. 2) Preparat alimentar din cremă de ciocolată. /<lat. trufa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRÚFĂ s.f. 1. (Liv.) Inducere în eroare; înșelătorie, șarlatanie. ♦ Abuz de încredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violetă-negricioasă, având forma unui cartof. 3. Produs de cofetărie preparat cu o cremă de unt și ciocolată. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRÚFĂ s. f. 1. inducere în eroare; înșelătorie, șarlatanie. ◊ abuz de încredere, escrocherie. 2. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, violete-negricioase, de forma unui cartof. 3. produs de cofetărie pe bază de cremă de unt și ciocolată. 4. nas al unui câine. (< fr. truffe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRÚFĂ s. v. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TRÚFĂ s. (BOT.) trufă de iarnă (Tuber mela-nosporum) = trufă neagră; trufă de vară (Tuber aestivum) = trufă văratică; trufă neagră v. trufă de iarnă; trufă văratică v. trufă de vară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
trúfă (-fe), s. f. – Mîndrie, fală, îngîmfare, aroganță, trufie. Origine indoielnică. Se consideră în general (Cihac, II, 708; Roesler 577; Șeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) că reprezintă gr. τρυφή „delicii desfătări”; dar această soluție nu se potrivește nici semantic și nici fonetic; astfel că Tiktin ajunge să-l considere drept cultism înv. Această soluție din urmă este și mai puțin satisfăcătoare. Sec. XVI, înv. Pare mai curînd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio „mîndru”, germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. în care s-ar fi pierdut nazala; însă forma intermediară nu ne apare. Der. trufie (var. trufășie), s. f. (orgoliu, fală); trufi (var. trufăși), vb. refl. (a se mîndri, a se îngîmfa, a se fuduli); trufaș, adj. (mîndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, Bg., 137).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
trúfă (ciupercă, trufie) s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)