TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRUNCHI s. 1. (BOT.) tulpină, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. v. butuc. 3. butuc, scaun. (~ de măcelărie.) 4. v. corp. 5. (ANAT.) talie. (Grâul îi ajungea până la ~.) 6. v. tors. 7. (GEOM.) trunchi de con = (rar) troncon.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
trunchi adj. (înv.) lipsit de, fără ...
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
trunchi s. n., pl. trúnchiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRUNCHI ~uri n. 1) Parte mai groasă a unui arbore, cuprinsă între rădăcină și locul de unde cresc crengile. ~ de copac. 2) Tulpină tăiată de la rădăcină și curățată de crengi; buștean. 3) Bucată din tulpina unui copac gros pe care se efectuează diferite operații. 4) Parte a organismului omenesc cu excepția capului și a membrelor; trup; corp; tors. ◊ ~ de con (sau de piramidă) corp geometric rezultat din tăierea unui con (sau a unei piramide) printr-un plan paralel cu baza. [Monosilabic] /<lat. trunculus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink